REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.6° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
21.6° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Biden condamnă uciderea unui copil musulman în Statele Unite: ''Un act oribil de ură''

Biden condamnă uciderea unui copil musulman în Statele Unite: ''Un act oribil de ură''

A.F. 17 octombrie 2023 | 00:00 256

Preşedintele american Joe Biden a condamnat duminică uciderea unui băiat musulman în vârstă de şase ani care a fost înjunghiat şi a denunţat un "act oribil de ură", care are legătură, potrivit poliţiei, cu războiul dintre Israel şi Hamas, relatează luni France Presse.

Biden condamna uciderea unui copil musulman in Statele Unite: ''Un act oribil de ura''Joe Biden

Copilul, care a primit sâmbătă 26 de lovituri de cuţit, a murit la spital. Se aşteaptă ca mama lui, în vârstă de 32 de ani, să supravieţuiască, potrivit unui comunicat al biroului şerifului comitatului Will din statul Illinois (nord-est), care a descris atacul drept "odios".

"Anchetatorii au reuşit să stabilească că cele două victime ale acestui atac violent au fost vizate de suspect pentru că sunt musulmani şi din cauza conflictului în desfăşurare în Orientul Mijlociu care implică Hamas şi israelieni", se arată în comunicat, care precizează că incidentul a avut loc loc la aproximativ 64 de kilometri vest de Chicago.

Într-un comunicat publicat duminică, Biden a confirmat că femeia este mama băiatului şi a spus că "familia lor musulmană palestiniană a venit în America căutând ceea ce căutăm cu toţii: un refugiu pentru a trăi, a învăţa şi a se ruga în pace".

"Acest act oribil de ură nu îşi are locul în America şi contravine valorilor noastre fundamentale: libertatea de a ne ruga fără teamă, libertatea de a crede şi libertatea de a fi", a adăugat preşedintele american.

Mama a reuşit să sune la 911 în timp ce se lupta cu atacatorul, Joseph Czuba, în vârstă de 71 de ani, potrivit biroului şerifului.

În timpul autopsiei, un cuţit militar zimţat cu o lamă de 15 cm a fost scos din abdomenul copilului.

La sosire, poliţiştii l-au găsit pe Joseph Czuba aşezat lângă intrarea în reşedinţa unde a avut loc agresiunea, cu o rană la frunte. El a fost dus la spital pentru a fi tratat, fiind ulterior inculpat pentru crimă, tentativă de omor şi două capete de acuzare pentru infracţiuni motivate de ură.

Biden condamna uciderea unui copil musulman in Statele Unite: ''Un act oribil de ura''Joseph Czuba, foto: (c) Will County Sheriff/Handout via REUTERS

"Agenţii au localizat ambele victime în interiorul reşedinţei într-un dormitor. Ambele victime prezentau multiple plăgi înjunghiate la piept, trunchi şi extremităţi superioare", se arată în comunicatul şerifului.

Responsabilul biroului din Chicago al Consiliului pentru Relaţii Americano-Islamice (CAIR), Ahmed Rehab, a declarat reporterilor că atacatorul a bătut la uşa victimelor şi a încercat mai întâi să o sufoce pe femeie, spunându-i: "Voi, musulmanii, trebuie să muriţi", citând SMS-uri trimise de femeie de pe patul de spital tatălui băiatului ucis.

Acest atac este "cel mai rău coşmar al nostru", a subliniat CAIR într-un comunicat de presă.

Războiul dintre Israel şi Hamas, care a făcut mii de morţi de ambele părţi, mai ales civili, a fost declanşat după un atac sângeros şi fără precedent lansat pe 7 octombrie de Hamas împotriva teritoriului israelian din Fâşia Gaza aflat sub controlul mişcării islamiste palestiniene.

Separat, Biden a declarat într-un interviu acordat CBS că SUA sunt capabile să sprijine militar atât Ucraina, cât şi Israelul.

"Suntem Statele Unite ale Americii, pentru numele lui Dumnezeu, cea mai puternică naţiune din lume - nu din lume - din istoria lumii", a declarat Biden, întrebat fiind dacă războaiele din Israel şi Ucraina sunt mai mult decât SUA pot duce. "Putem avea grijă de ambele şi să ne şi păstrăm apărarea internaţională generală. Avem capacitatea să facem asta şi avem şi obligaţia să o facem", a insistat Biden, care a descris SUA drept "naţiunea esenţială", transmite dpa. "Dacă nu noi, atunci cine?", a întrebat preşedintele. Agenţia dpa menţionează că declaraţiile lui Biden au fost înregistrate vineri, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acest dereglat psihic, cu fata de dement treuie sa fie electrocutat cat mai lent posibil pana va muri. Aceste specimene trebuie rase de pe fata pamantului. Din cauza unora ca acest dereglat se intampla atatea rele. Toti care comit astfel de crime, INDIFERENT DE RELIGIA LOR trebuie rasi de pe fata pamantului!!!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699