Bine că n-a trecut vara! Fântânile arteziene, în sfârşit în funcţiune
Bine că n-a trecut vara! Fântânile arteziene, în sfârşit în funcţiune
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCu chiu, cu vai, prind „viaţă”
Cu chiu, cu vai, prind „viaţă”
Fântânile arteziene din Constanţa încep să prindă viaţă! Din 15 iulie, Primăria municipiului Constanţa a demarat programul de reparaţii curente şi punere în funcţiune a celor 14 fântâni arteziene din Constanţa şi Mamaia. Sunt deja funcţionale fântânile de la sensul giratoriu din intersecţia bulevardelor Aurel Vlaicu şi Alexandru Lăpuşneanu, cea de pe faleza Cazino Mamaia, precum şi cele din parcul Arheologic de lângă Primărie.
De marţi, 28.07.2015, s-au pus în funcţiune fântânile de la Miga, faleză 1 şi faleză 2 Cazino Constanţa. Orarul de funcţionare al acestora este 10-24, cu pauze de 30 de minute din două în două ore. În cazul timpului nefavorabil cu ploaie sau vânt puternic, acestea nu vor funcţionale.
Fântânile se află în directa administrare a Primăriei, care a încheiat un contract cu Utilnavorep SA Constanţa, în valoare de 437.000 de lei, fără TVA, pentru reabilitarea, recondiţionarea şi conservarea fântânilor. Utilnavorep îi aparţine lui Marian Mitrea, fostul director al Administraţiei Bazinale de Ape Dobrogea Litoral (ABADL). Şi în anii trecuţi, de revizii s-a ocupat aceeaşi firmă, beneficiară, de-a lungul timpului, de contracte publice de zeci de milioane de euro.
Mirela Sorina PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News