Blaga, despre candidatul la preşedinţie: Ar putea fi Videanu
Blaga, despre candidatul la preşedinţie: Ar putea fi Videanu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPDL
PDL
Liderul democrat-liberal Vasile Blaga a declarat, vineri, la Târgu Jiu, că nu înţelege "graba" unora de a stabili candidatul PDL la Preşedinţia României, el menţionând că Adriean Videanu este un posibil candidat, la fel ca şi alţi membri ai partidului. Blaga a precizat că apreciază răspunsul oferit de Videanu la întrebarea dacă va candida, respectiv acela că îşi oferă disponibilitatea în situaţia în care partidul îl susţine pentru aşa ceva, liderul PDL spunând că doar în urma Convenţiei Naţionale din luna mai se poate lua o decizie în privinţa viitorului candidat. "Domnul Videanu este una din persoanele care ar putea candida. Dacă îl va susţine partidul la momentul acela, şi aici vorbim de 2014, nu văd de ce atâta grabă, inclusiv de la unii colegi, pentru 2013. Nu uitaţi că unii candidaţi ai noştri au intrat în bătălii, domnul Traian Băsescu, la locale, cu şapte zile, înainte de a se depune listele, iar în 2004 Traian Băsescu a fost candidatul nostru la prezidenţiale cu patru zile înainte, până atunci fiind domnul Stolojan", a spus Blaga, citat de RTV.net. Blaga a adăugat că în PDL "sunt soluţii" pentru un candidat la Preşedinţie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News