Boala creierului care se moștenește și apare după 30 de ani
Boala creierului care se moștenește și apare după 30 de ani
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO boală care nu are cum să fie prevenită deoarece este ereditară, fiind cauzată de o mutație genetică moștenită afectează creierul. Pentru a dezvolta boala persoana în cauză trebuie să moștenească gena anormală de la unui dintre părinți. Dacă unul dintre părinți are gena anormală, atunci copilul are o șansă de 50% să moștenească boala.
Este vorba de boala Huntington (BH). Celulele nervoase din creier se descompun în timp și boala afectează abilitățile motorii dar și sănătatea psihică. Deși de regulă, boala are debutul între după 30 de ani, poate să apară și mai devreme, scrie doctorulzilei.ro.
Afecțiunea afectează mersul, mișcarea, comportamentul, gândirea, învățarea, procesele cognitive de fapt, dar și personalitatea individului afectat. Cel mai frecvent simptom este mișcarea pe care nu o poți controla, numită coree. Corea cauzează mișcări asemănătoare unui dans, scrie antena3.ro.
Principalele simptome ale bolii
Problemele la nivel locomotor – rigiditate musculară, contractarea unor mușchi, probleme de mers.
Problemele la nivel cognitiv – pacientul nu se poate concentra, nu se poate organiza, are o gândire înceată, prezintă dificultăți de învățare.
Probleme la nivel psihic – depresia este cea mai comună manifestare. Pacientul este irascibil, anxios, are gânduri suicidare, are manii, tulburări bipolare, este lipsit de energie, obosit mereu și uneori poate prezenta tulburări obsesiv – compulsivă.
Pe măsură ce boala avansează pacientul are dificultăți de vorbire și de înghițire. De asemenea, se vor agrava și simptomele. Astfel pacientul se va confrunta cu mișcări necontrolate, tulburări ale învățării și memorării, schimbări bruște de dispoziție emoțională.
Din păcate, nu există niciun tratament, dar există medicamente care pot ameliora manifestările ei. Mai exact, pacientul va primi medicație pentru problemele locomotorii și pentru afectarea psihică.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News