Bogdan Aurescu: Nu există pericol acum ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Rusia
Bogdan Aurescu: Nu există pericol acum ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Rusia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment, iar românii nu trebuie să fie speriați de o astfel de ipoteză, spune ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
„Nu e cazul să existe cetăţeni români care să fie alarmaţi că vom fi târâţi într-un război în vecinătatea noastră”, a spus ministrul la Prima TV, potrivit Agerpres.
El a adăugat că, în cazul unei acţiuni militare a Rusiei în Ucraina, „există un răspuns care va fi dat Federaţiei Ruse”.
„Ne-am pregătit deja pentru acest răspuns şi el va fi în termeni în care eu sper că Federaţia Rusă trebuie să fie conştientă că nu-şi doreşte un astfel de răspuns. Este vorba de un răspuns din partea NATO pe de o parte, printr-o consolidare proporţională, dar consistentă a flancului estic, pe de altă parte răspunsul este reprezentat de o reacţie a Uniunii Europene printr-un pachet foarte robust, foarte substanţial de sancţiuni”, a spus ministrul.
Sancţiunile sunt „cu caracter economic, care ating domeniul financiar şi comercial, sancţiuni individuale cu privire la persoane care sunt implicate în lanţul de luare a deciziilor”, a explicat el.
Acest pachet este „extrem de substanţial” şi „va produce consecinţe masive şi costuri severe Federaţiei Ruse”, a mai spus ministrul.
„Nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment, ca urmare a unor eventuale evoluţii în vecinătate”, a subliniat ministrul de Externe.
El a adăugat că „există în acest moment o umbrelă de securitate extrem de puternică, care oferă toate garanţiile posibile pentru securitatea şi stabilitatea României şi a cetăţenilor săi, şi anume apartenenţa la NATO, la care se adaugă Parteneriatul strategic foarte puternic cu Statele Unite”, scrie digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News