Bolid căutat de autoritățile din Italia și Cehia, găsit în Constanța
Bolid căutat de autoritățile din Italia și Cehia, găsit în Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism marca Mercedes, căutat de către autoritățile din Italia și Cehia, aflat în posesia unui cetăţean român.
În ziua de 14.11.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unei platforme pe care se afla tractat un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Cehia.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Italia și Cehia.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 125.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News