BOMBĂ! Ovidiu Cupșa a fost demis de la conducerea CERONAV!
BOMBĂ! Ovidiu Cupșa a fost demis de la conducerea CERONAV!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBombă la CERONAV! Ovidiu Cupșa a fost demis, miercuri, 13 decembrie, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu! Cupșa spune că nu a primit niciun ordin în acest sens, precizând că sunt doar zvonuri.
”Nu știu ce să zic. N-am primit niciun ordin, nu știu nimic”, a spus Cupșa. Nici Teodor Popa nu știe nimic de vreo numire. ”Nu știu. Nu am discutat cu nimeni în acest sens”, ne-a spus Popa.
Teodor Popa activează în CERONAV, pe funcția de Director Studii. A fost, din 2020 și până în luna decembrie a anului trecut, consilier din partea Partidului Național Liberal în Consiliul Local Municipal.
După ce a dus o „aprigă luptă” cu colegii din Primărie, a ales să își prezinte demisia din Consiliul Local. Motivele au fost numeroase, lupta cu morile de vânt fiind cap de listă.
Precizăm că Popa va asigura interimatul până când Grindeanu va găsi omul potrivit pentru a conduce compania.
Revenind la Ovidiu Cupșa, acesta a condus CERONAV mai bine de un deceniu. Este doctor în Științe, cu teza de studiu a mecanicii fluidelor: „Contribuții la stabilirea mecanismului interacțiunii statice și dinamice dintre apă și structurile hidrotehnice”, în specializarea Inginerie Mecanică din 2010, absolvent al Universității Maritime Constanța, Facultatea Navigație și Transport Maritim în 2000, absolvent al Institutului de Marină Civilă din Constanța Facultatea Electromecanică Navală în 1994, absolvent al unor cursuri și programe de studii organizate de universități de prestigiu: Middlesex University Londra, University of Dubai, Universiti Kuala Lumpur, Oxford University, Harvard University.
Cariera lui Ovidiu Cupșa
În 1993 - 1994 a fost consilier în Fundația Română pentru Libertate și director al aparatului central al PNL.
Din 1994 a navigat ca ofițer în flota comercială română și internațională, iar din 1997 a deținut diverse funcții în sectorul public și privat.
2000 - 2002 - șef Corp Control Servicii Publice și șef Birou Dezvolotare în Primăria Constanța.
2004 - 2008, 2016 - Consilier județean în Consiliul Județean Constanța.
În anii 2005 - 2007 a deținut funcția de Director al "S.C. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, Filiala Telecomunicații".
În anii 2007 - 2008 a deținut funcția de Director General și Președinte al Consiliului de Administrație la Compania Națională "Administrația Canalelor Navigabile" SA.
În anii 2004 - 2008 a deținut succesiv pozițiile: Președinte al Consiliului de Administrație la Șantierul Naval Mangalia, membru AGA la Compania Națională de Investiții, membru AGA la Transcanal SA.
2008 - 2012, Consilier local în Consiliul Municipal Constanța.
Din 2012 predă la Universitatea Maritimă Constanța, Facultatea Navigație și Transport Maritim.
Din 2012 este Director General și Președinte al Consiliului de Conducere al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale.
Din 2014 este vicepreședinte al EDINNA - organizație europeană de formare profesională în domeniul naval.
A Fost Președintele Grupului Uniunii Europene la International Maritime Organization - IMO, pe perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene (1 ianuarie - 30 iunie 2019).
A fost ales Prim Vicepreședinte de Comitet la 31-a Adunare Generală a International Maritime Organization.
Vom reveni!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News