REPLICA ONLINE CONSTANTA

27° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
27° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Borcanele de miere vândute în UE trebuie etichetate cu ţara de origine

Borcanele de miere vândute în UE trebuie etichetate cu ţara de origine

A.F. 1 februarie 2024 | 00:00 207

Negociatorii din statele membre UE şi de la Parlamentul European au convenit ca în viitor borcanele de miere să fie etichetate clar cu ţara de origine, transmite DPA.

Borcanele de miere vandute in UE trebuie etichetate cu tara de origine

Ei au ajuns marţi noaptea la un acord provizoriu asupra aşa-numitelor "directive privind micul dejun".

Până acum, doar amestecurile de miere trebuiau etichetate, pentru a preciza dacă sunt sau nu originare din UE. În viitor, va trebui menţionată ponderea de miere din fiecare ţară. De asemenea, legislaţia este menită să prevină amestecul de miere falsă cu produsul original.

"În urma studiilor de fezabilitate şi pentru a limita fraudele, Comisia Europeană trebuie să propună un cod unic de identificare sau o tehnică similară pentru a putea stabili traseul mierii de la apicultori la consumatori. De asemenea, s-a convenit că ar trebui înfiinţată o platformă de experţi la nivelul UE pentru colectarea de informaţii în vederea îmbunătăţirii controalelor, detectarea falsificării mierii şi furnizarea de recomandări pentru un sistem de trasabilitate care să permită stabilirea traseului mierii de la apicultori sau de la importatori", se arată în comunicatul publicat după finalizarea negocierilor.

"Directivele privind micul dejun" conţin noi reglementări referitoare la sucul de fructe şi dulceaţă. În viitor, sucurile de fructe vor putea avea eticheta "conţinut redus de zahăr" dacă cel puţin 30% din zahărul natural este înlocuit. Totuşi, nu trebuie folosiţi îndulcitori.

De asemenea, legislaţia stabileşte că cel puţin 450 grame de fructe trebuie folosite pentru a face un kilogram de dulceaţă, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712