Bradul care va decora Piața Sf. Petru din Roma a fost tăiat. Localnicii imploraseră Vaticanul să-l cruțe
Bradul care va decora Piața Sf. Petru din Roma a fost tăiat. Localnicii imploraseră Vaticanul să-l cruțe
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn brad de 200 de ani, dintr-un oraş italian de pe malul Lacului Garda, a fost tăiat pentru a fi dus la Roma şi a deveni tradiţionalul brad de Crăciun din Piaţa Sfântul Petru, în pofida unui îndelungat şi înflăcărat protest local.
Bradul, situat în Val di Ledro, a fost tăiat în ciuda unei serii de proteste la lumina lumânărilor organizate de localnici pentru ''salvarea dragului nostru Gigant Verde''.
''Regretăm foarte tare tăierea bradului de 31 de metri'', a spus Lorenzo Vescovi, unul dintre primii localnici care a protestat împotriva doborârii bradului.
''Ceea ce va ajunge la Roma va fi o fiinţă vie muribundă. Lupta noastră nu se opreşte, vrem să împiedicăm tăierea arborilor în această vale şi pretutindeni pentru un obicei crud şi anacronic'', a mai spus el.
Vaticanul a spus că ''alegerea de a tăia arborele a fost una ecologică''. ''Copacul a fost tăiat pentru a prioritiza dezvoltarea corectă a pădurii'', a mai spus Vaticanul, potrivit antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News