REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 18 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6886
11.6° Constanța Vineri, 18 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6886
 

BTS anunţă o pauză în activitatea grupului

BTS anunţă o pauză în activitatea grupului

Replica API 16 iunie 2022 | 00:00 1442

BTS, una dintre cele mai de succes şi îndrăgite trupe din lume, a anunţat marţi că va lua o pauză, timp în care cei şapte membri se vor concentra asupra proiectelor solo, informează Rolling Stone şi Billboard.

Grupul sud-coreean a anunţat decizia într-o înregistrare lansată cu ocazia "Festa", sărbătoare anuală prilejuită de aniversarea trupei.

Adunaţi în casa în care au locuit la începuturile BTS, Jin, Jimin, RM, J-Hope, Suga, V şi Jungkook au rememorat primii ani de activitate ai trupei şi au făcut anunţul. "O să luăm acum o pauză", a anunţat Suga, citează Agerpres.

RM a vorbit la rândul său despre bucuria de a face parte din BTS şi despre realizările trupei, recunoscând, totodată, că în ultimii ani "grupul cu siguranţă s-a schimbat". El a adăugat că în ultima vreme nu a mai ştiut "ce fel de grup suntem" şi nici "ce fel de poveste ar trebui să spun acum".

În plus, RM s-a exprimat deschis în legătură cu problemele care există, în opinia sa, în curentul K-Pop, adăugând că presiunea neîncetată de a face muzică nu le oferă artiştilor "timp să se maturizeze".

"În acest moment, ne-am pierdut direcţia şi tot ce vreau e să-mi ofer puţin timp ca să mă gândesc", a mai spus RM.

Anunţul vine la doar câteva zile de la lansarea celui mai recent proiect al grupului, antologia "Proof", o colecţie alcătuită din trei CD-uri cu muzică din întreaga discografie a trupei, alături de trei melodii noi şi câteva demo-uri care nu au fost lansate anterior.

În pofida anunţului, membrii BTS au insistat că grupul nu se destramă şi că vor reveni în aceeaşi formulă. "Fiecare o să ne oferim puţin timp pentru a ne distra şi a experimenta multe lucruri. Promitem că ne vom întoarce într-o zi şi mai maturi", a spus Jungkook.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
18411739468
5/49
739244635
joker
630232677