REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Bucurie și peste Prut! Moldovenii cu cetățenie română vor beneficia și ei de Tratatul Schengen

Bucurie și peste Prut! Moldovenii cu cetățenie română vor beneficia și ei de Tratatul Schengen

Virgil STOIAN 2 ianuarie 2024 | 09:46 590

Începând cu luna martie 2024, moldovenii care dețin și cetățenia română vor putea beneficia de o parte din facilitățile Tratatului Schengen care le permite trecerea fără controale a hotarelor aeriene și maritime ale României. Aceasta după ce, la sfârșitul anului trecut, Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria prin care se ridică granițele aeriene și maritime.

Bucurie si peste Prut! Moldovenii cu cetatenie romana vor beneficia si ei de Tratatul Schengenfoto cu rol ilustrativ

Potrivit documentului, în cursul anului 2024, „Consiliul va depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor la frontiera terestră”, transmite IPN.

Deschiderea frontierelor aeriene și navale a devenit posibilă după ce Austria a trimis președinției spaniole a UE un text, obligatoriu din punct de vedere juridic, prin care și-a confirmat acordul cu România și Bulgaria cu privire la „Schengen Air” - intrarea fără controale la frontierele aeriene.

La modul practic, „Schengen Air” înseamnă că, în viitor, pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să zboare spre Europa prin terminalele străine. Ca de obicei, pașaportul va fi verificat la poartă de către companiile aeriene, cu sprijinul suplimentar al Poliției austriece și al celei române sau bulgare.

„Cetățenii români vor circula mai ușor în alte state din spațiul Schengen, câștigând un drept pe care îl meritau. Vorbim de milioane de pasageri anual. Acest lucru înseamnă și că românii din diaspora se pot întoarce mai ușor acasă pe cale aeriană beneficiind de numeroasele aeroporturi existente în România, aflate multe dintre ele în proces de extindere și modernizare. Practic, amortizăm economic aceste investiții-cheie și dezvoltăm infrastructură aeroportuară”, susține eurodeputatul român Victor Negrescu.

Austria, Bulgaria și România se angajează să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat președinția spaniolă a Consiliului UE.

Tratatul Schengen prevede ridicarea controalelor la frontierele dintre statele membre, care acoperă în prezent 4,3 milioane de kilometri pătrați și 423 de milioane de cetățeni din 27 de țări europene (23 de state membre ale UE și 4 din afara UE).

Conform unor date neoficiale, circa un milion de moldoveni se află peste hotare, în special în spațiul Schenghen, majoritatea deținând și cetățenia României, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510