REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Budăi: Inflaţia a ajuns în mai la 5,1%, cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani

Budăi: Inflaţia a ajuns în mai la 5,1%, cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani

A.F. 13 iunie 2024 | 00:00 63

Fostul ministru al Muncii, social-democratul Marius Budăi, susţine că rata inflaţiei a scăzut, în luna mai, de la 5,9% la 5,1%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.

Budai: Inflatia a ajuns in mai la 5,1%, cel mai scazut nivel din ultimii trei aniMarius Budăi

Deputatul PSD Botoşani a declarat miercuri, într-o postare pe pagina sa de socializare, că deşi are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană (UE), România înregistrează cea mai mare scădere a inflaţiei din zona UE, de la 16,8%, în noiembrie 2022, la 5,1% în mai 2024.

"Inflaţia continuă să scadă. În luna mai, a coborât de la 5,9% la 5,1%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Desigur, vorbim de o medie statistică. Nu toţi cetăţenii percep la fel această evoluţie. Preţurile diferă de la judeţ, la judeţ, de la un magazin la altul, iar în cazul alimentelor avem şi influenţe sezoniere, mai ales la legume şi fructe. (...) Ştiu că vor fi unii care vor spune că avem în continuare printre cele mai mari inflaţii din Uniunea Europeană. Aşa e, dar adevărul trebuie spus în întregime. Să nu uităm de unde am plecat! În noiembrie 2022 Inflaţia era 16,8%. Azi este 5,1%. Aşadar avem şi cea mai mare scădere a inflaţiei în cadrul Uniunii", a afirmat Budăi.

De asemenea, parlamentarul PSD Botoşani a adăugat că e "important că preţurile s-au stabilizat, iar măsurile promovate de PSD s-au dovedit eficiente".

"Am oprit specula din piaţa de energie şi din cea de alimente. Pe fişa de la INS pentru luna mai, vedem scăderi de preţuri atât la energie, unde am plafonat preţurile, cât şi la alimentele de bază, unde am limitat adaosul comercial (...) Şi mai e important de amintit că Guvernul condus de PSD a luat mereu măsuri de sprijin pentru cei cu pensii mici şi de creştere a salariului minim pentru a proteja puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili în faţa creşterii preţurilor", a mai menţionat Marius Budăi, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510