REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Lun., 2 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6840
24.4° Constanța Luni, 2 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6840
 

Budăi: PNL şi USR îşi doresc să revină într-o alianţă de dreapta, o alianţă a sărăciei

Budăi: PNL şi USR îşi doresc să revină într-o alianţă de dreapta, o alianţă a sărăciei

Victor ROTARU 6 august 2024 | 14:00 611

Fostul ministru al Muncii, deputatul social-democrat Marius Budăi, acuză Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Uniunea Salvaţi România (USR) că vor să refacă "alianţa sărăciei".

Budai: PNL si USR isi doresc sa revina intr-o alianta de dreapta, o alianta a saracieiMarius Budăi

El a declarat, marţi, că, atunci când s-au aflat împreună la guvernare, cele două partide de dreapta au generat cădere economică.

"Înţelegem din spaţiul public că cele două partide, care au mai guvernat împreună, şi mă refer aici la PNL şi USR, îşi doresc să revină într-o alianţă de dreapta, o alianţă a sărăciei pe care cetăţenii români nu o vor uita uşor. Încă nu au creionat nimic, dar dumnealor se ceartă, deja, pe cine să conducă această alianţă a sărăciei. (...) Libera asociere este garantată în România şi este dreptul dumnealor la asociere, dar am şi eu dreptul să aduc aminte cetăţenilor români ce au însemnat pentru noi aceste 'elemente de dreapta' promovatoare de sărăcie pentru cei mulţi şi adepţi ai lui 'Nu am' şi 'Vom vedea'. În goana lor disperată pentru a guverna dezastruos pentru poporul român, nu au ratat nicio categorie socială sau de vârstă", a afirmat Budăi.

Parlamentarul social-democrat susţine că PNL şi USR "au fost singura guvernare care nu a majorat pensiile absolut deloc şi printr-un acces de cinism le spuneau cetăţenilor români că trebuie să muncească până la finalul vieţii" şi că au promovat o lege pentru majorarea alocaţiilor pentru copii, "iar la final alocaţiile tot nu au fost majorate aşa cum se prevedea iniţial".

De asemenea, Budăi susţine că PNL şi USR au fost promotorii sărăciei în muncă prin punctul de vedere negativ trimis oficial de Guvernul României către Comisia Europeană asupra adoptării Directivei Europene privind instituirea salariului minim european.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cat tupeu are PSDistul asta cand condamna U.S.R si P.N.L.pentru saracirea romanilor,voi spunetzi asta ma P.S.Distilor,voi care atzi fost cel mai mult timp la conducerea Romaniei si foarte mult timp singuri fara sa fie obligatzi sa facetzi intzelegeri cu alte partide pentru impartzirea ciolanului guvernamental,ai dreptate mai Budai cand spui ca aliantza asta de dreapta va fi aliantza saraciei,a saraciei pentru voi PSDishti findca nu vetzi mai fi la ciolan,caci daca te referi la Romania si romani tot un drac nnegru este si cu voi la putere si fara voi cum a fost si pana acum dealtfel,asha ca mai incet cu vrajeala mai moldovene pentru ca faptele voastre vorbesc si nu spun lucruri in favoarea PSDeilor,ba din contra.
2
0

REPLICA


LOTO

6/49
3841593934
5/49
23163718935
joker
173541444516