Buletinul electronic cu cip, obligatoriu sau nu?
Buletinul electronic cu cip, obligatoriu sau nu?
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDin vara aceasta, orice român va putea solicita eliberarea unui buletin electronic. Noua carte de identitate are dimensiunea unui card bancar și păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital și toate datele care sunt tipărite pe act. În momentul de față, există mai multe voci care spun că aceste buletine cu cip vor fi obligatorii, însă, potrivit președintele Europol, Cosmin Andreica, nu putem vorbi despre o obligativitate, fiind mai mult o opțiune.
În 2019, Parlamentul European a cerut României să emită cartea electronică de identitate începând cu anul 2021. Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, în cadrul unui eveniment dedicate digitalizării, că programul va fi extins în București în intervalul iunie-iulie 2023, iar în a doua parte a acestui an va fi extins în toată țara. Părerile nu au încetat să apară, mai multe voci spunând faptul că aceste buletine ar urma să devină obligatorii.
Contactat pentru un punct de vedere, Cosmin Andreica, președintele Europol a transmis faptul că nu se poate vorbi de o obligativitate, fiind mai mult vorba despre debirocratizarea instituțiilor publice: „La momentul acesta nu vorbim despre o obligativitate, vorbim despre o opțiune. În momentul acesta nu există nimic care să vizeze obligativitatea deținerii unui astfel de buletin. Este vorba despre ceea ce dezvoltă fiecare stat pentru a debirocratiza instituțiile publice. În lunile trecute a fost avansat un act normativ pentru ca actele de identitate ale persoanelor cum ar fi certificatul de naștere, de căsătorie, să fie regăsite într-un portofoliu online, într-un dosar personal online pe care să-l poată accesa atât cetățeanul cât și instituțiile la care apelează și astfel nu va mai fi nevoie să le atașeze la dosarul cu șină atunci când solicită diverse schimbări de acte de identitate, de actualizări. Vizează cumva și posibilitate de a interconecta aceste date astfel încât cetățeanul să aibă un singur document pa baza căruia să poată să obțină sau să relaționeze cu instituțiile publice.”
Andreica: Va fi numărul de candidați mult mai mic decât numărul de locuri disponibile
Liderii sindicatelor de poliție din țară au transmis în repetate rânduri faptul că sunt solidari cu greva personalului din învățământ, însă, ei sunt într-o situație ceva mai precară din punct de vedere al aplicări legii salarizării. Pe lângă acest aspect, în această perioadă se desfășoară și examenele pentru admiterea în Poliție, fiind cel mai negru an, având mai puțini candidați decât locuri disponibile: „Vom ieși în stradă în spirit de solidaritate pentru cei din educație. Probabil că noi suntem într-o situație mult mai proastă în ceea ce privește aplicarea legii salarizării. Avem discuții destul de efervescente pe grupurile noastre de polițiști pentru că, colac peste pupăză, vedem că inclusiv sesiunea de admitere din acest an, care este în derulare în acest moment, va marca un prim record negativ: vor fi mai puțini candidați față de numărul de locuri disponibile în școlile de agenți de poliție, și asta pentru că la probele eliminatorii au căzut foarte mulți. La probele fizice avem un procent de promovabilitate de 50%. Va fi numărul de candidați mult mai mic decât numărul de locuri disponibile.” a transmis președintele Europol.
Cosmin Andreica -Președinte Europol
„Toți cei care își aleg o profesie sunt ghidați de părinți, iar în primul rând este luat în calcul nivelul salarial în raport cu munca și cu obligațiile, interdicțiile și responsabilitățile pe care le ai la acel loc de muncă. Dacă azi un părinte vede că un polițist primește în medie, după perioada de tutelă, 3.500 de lei pe lună, iar la magazinul din colțul străzii primește 4.000 de lei plus bonuri de masă și alte beneficii, sigur că dacă stai și analizezi și obligațiile și riscurile la care se expune, în mod evident va spune pas acestei profesii. Din punctul acesta de vedere suntem în cea mai gravă situație în care s-a aflat vreodată ministerul de Interne, atât din perspectiva atractivității profesiei cât și din perspectiva nivelului salarial și din păcate nu se întrevede vreo lumină la capătul tunelului. Toată lumea așteaptă să fie făcută această rocadă a puterii.” a mai adăugat Cosmin Andreica.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News