Bulgaria: Moţiune de cenzură împotriva guvernului pe tema crizei apei în vestul ţării
Bulgaria: Moţiune de cenzură împotriva guvernului pe tema crizei apei în vestul ţării
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul de centru-dreapta bulgar se va confrunta cu o moţiune de cenzură săptămâna viitoare, în urma crizei în alimentarea cu apă în vestul ţării în ultimele două luni, care a provocat proteste publice şi demisia unui ministru, transmite luni Reuters, citată de Agerpres.
Moţiunea a fost înaintată de Partidul Socialist (BSP), principala formaţiune de opoziţie, la zece zile după ce procurorii l-au inculpat pe ministrul mediului, Neno Dimov, demisionat între timp, pentru management defectuos deliberat în legătură cu restricţiile severe în alimentarea cu apă în zona oraşului Pernik, criză ce nu a fost încă rezolvată.
'Adresez un apel oricui doreşte schimbarea, răsturnarea acestui guvern şi schimbarea modelului de guvernare - să ne unim pentru că există teme care sunt mai presus de noi', a declarat lidera socialiştilor bulgari, Kornelia Ninova. 'Aer curat, apă curată, hrană curată - sunt teme care ne pot uni', a subliniat ea.
Moţiunea constituie a patra tentativă din ultimele 12 luni a socialiştilor de a demite guvernul de coaliţie condus de Boiko Borisov. Ca şi precedentele, şi aceasta are şanse reduse de a fi adoptată, având în vedere că guvernul dispune de o mică majoritate în legislativ.
Socialiştii, care deţin 79 din totalul de 240 de mandate din parlament, au anunţat că au obţinut sprijinul Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi (partidul etnicilor turci), însă acesta nu va fi suficient pentru demiterea guvernului.
Bulgaria se confruntă cu probleme serioase de mediu, precum poluarea aerului din cauza emisiilor industriale, poluarea râurilor şi despădurire.
Procurorii spun că Dimov a permis ca din rezerva de apă de la barajul care furnizează apă potabilă oraşului Pernik şi localităţilor din jur să fie alimentaţi consumatori industriali, deşi fusese informat încă de la începutul lui 2018 că nivelul apei era în scădere.
Dacă va fi găsit vinovat, fostul ministru ar putea fi condamnat la 8 ani de închisoare.
Dimov a negat acuzaţiile, punând criza apei pe seama vremii secetoase şi a managementului defectuos al serviciului local de apă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News