REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
25.4° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Bulgaria va construi primele sale închisori "verzi"

Bulgaria va construi primele sale închisori "verzi"

Victor ROTARU 28 ianuarie 2024 | 12:11 806

Bulgaria a făcut primii paşi pentru a construi închisori "verzi", transmite ministerul Justiției de la Sofia. Autorităţile iau în considerare opţiunea de a instrui deţinuţii şi personalul din închisorile Belene şi Plevna, astfel încât aceştia să dobândească cunoştinţe şi competenţe în domeniul economiei verzi. Inspirația bulgarilor vine din Norvegia, în închisori au fost integrate concepte noi din domeniul agriculturii, precum agricultura ecologică, utilizarea resurselor energetice durabile şi dezvoltarea unui mediu sănătos în închisori.

Bulgaria va construi primele sale inchisori 'verzi'Închisoare

O vizită de lucru a experţilor norvegieni şi bulgari s-a încheiat joi la Belene, unde aceştia au prezentat proiectul conceptual pentru "închisorile verzi". De asemenea, a fost elaborat un prim proiect de activităţi, indicatori şi buget estimativ al proiectului. Următoarea reuniune a grupului de lucru va avea loc la sfârşitul lunii februarie în Norvegia, unde participanţii bulgari vor afla despre experienţa norvegiană şi vor fi semnate acorduri de înfrăţire între închisoarea din Plevna şi închisoarea din Belene cu închisoarea din Ona, Norvegia.

Această iniţiativă este pusă în aplicare de către Direcţia Generală de Executare a Pedepselor, care este partener într-un acord de grant în cadrul Fondului bilateral al Programului pentru justiţie din cadrul Mecanismului financiar norvegian 2014-2021 pentru consolidarea cooperării bilaterale între Serviciul penitenciar norvegian şi Direcţia Generală de Executare a Pedepselor prin înfiinţarea a două închisori pilot "verzi".

Pe 16 ianuarie a început cel de-al doilea curs de instruire a personalului din penitenciare cu privire la implementarea programului nou elaborat pentru reabilitarea şi reintegrarea socială a reprezentanţilor grupurilor vulnerabile privative de libertate, potrivit paginii de Facebook Programul Justiţie - Mecanismul Financiar Norvegian - 2014-2021. La instruire, care se desfăşoară în perioada 15-19 ianuarie, vor participa 115 membri ai personalului Direcţiei Generale de Executare a Pedepselor, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
auzi alinuta, ce conditii poti sa-i oferi lui bogdan?
0
0
Deținuții vor fi încălziți din p@rturi
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712