Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, depistate la Vama Veche
Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, depistate la Vama Veche
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa sfârşitul săptămânii trecute, în P.T.F. Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român, O.M., în vârstă de 40 de ani, domiciliat în municipiul Constanţa, călătorind ca pasager într-un autocar ce efectuează curse pe ruta Turcia - România. În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bagajele personale ale persoanei în cauză, 149 de articole de îmbrăcăminte (tricouri și cămăşi), care purtau însemnele unor mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de 22.400 lei dacă ar fi fost originale.
Bărbatul a declarat că a achiziţionat bunurile din Istanbul pentru a le comercializa în România. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998, iar bunurile au fost ridicate până la finalizarea cauzei.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News