REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.6° Constanța Sâm., 17 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6824
22.6° Constanța Sâmbătă, 17 August 2024 Anul XX Nr. 6824
 

Burleanu (FRF): Meciul cu Suedia este capital pentru naţionala României

Burleanu (FRF): Meciul cu Suedia este capital pentru naţionala României

Replica API 13 noiembrie 2019 | 00:00 430

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, că meciul cu Suedia de vineri este capital pentru echipa naţională a României în vederea calificării la Campionatul European din 2020.

"Este un meci capital pentru naţionala României, în primul rând pe noi asta ne interesează. Obiectivul este calificarea, mai exact o victorie cu Suedia, după care cu siguranţă o să reuşim un egal în Spania. Ca să învingem Suedia trebuie să ne dorim foarte mult. Iar în momentul de faţă sunt absolut sigur că staff-ul tehnic şi jucătorii îşi doresc extrem de mult să obţinem această calificare. Putem să legăm două calificări la Campionatul European, iar acest lucru este important, pentru că din spate vine o generaţie tânără foarte bună şi are nevoie de această scenă unde să poată evolua. Adică pe de o parte la un Campionat European, iar apoi la Jocurile Olimpice de la Tokyo", a spus preşedintele.

Burleanu a menţionat că se se bucură de revenirea în lotul naţionalei a jucătorilor Constantin Budescu şi Denis Alibec. "Avem nevoie de 11 magicieni în teren cu Suedia, care să facă şi faza ofensivă şi cea defensivă ca să putem să câştigăm. Mă bucur că Budescu şi Alibec au revenit la echipa naţională. Cred că era un pas normal atât timp cât au făcut meciuri foarte bune la Astra, iar Budescu spun eu că a încântat pe fiecare prin execuţiile sale", a adăugat Burleanu, prezent, marţi, la evenimentul organizat în vederea preluării oficiale a mandatului de ministru al Tineretului şi Sportului de către Ionuţ Stroe.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte în ultimele două partide din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020 selecţionata Suediei, vineri, 15 noiembrie (ora 21:45), pe Arena Naţională din Capitală şi reprezentativa Spaniei, luni, 18 noiembrie (ora 21:45), pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.

După opt partide disputate, România ocupă locul 3 în Grupa F a preliminariilor, cu 14 puncte, şi are nevoie de o victorie în partida cu Suedia şi un rezultat de egalitate cu Spania pentru a se califica la EURO 2020.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O sa fie doar 2 la 0 ptr noi la pauza
1
0
faina la nasuc? Sau doar ii curg mucii?
1
0
Alibec .. mare jucator..la pacanele.
3
0
pune-l bre pe lucescu
0
0
Asta e un geniu, cum si-a dat seama
2
0
GAME OVER...arivederci ...peste 4 ani
4
0

REPLICA



LOTO

6/49
20164714374
5/49
34336183913
joker
1452523620