REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
21.4° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Bursa de la Bucureşti a câştigat, în ultima săptămână, peste 4,37 miliarde de lei la capitalizare

Bursa de la Bucureşti a câştigat, în ultima săptămână, peste 4,37 miliarde de lei la capitalizare

Ana Maria LIPAN 4 septembrie 2023 | 00:00 182

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 4,375 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,64%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 0,45%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Bursa de la Bucuresti a castigat, in ultima saptamana, peste 4,37 miliarde de lei la capitalizare

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 271,416 miliarde de lei, în perioada 28 august - 1 septembrie 2023, în creştere de la 267,040 miliarde de lei, în perioada 21 - 25 august 2023.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 256,820 milioane de lei, în creştere faţă de 255,671 milioane de lei, în săptămâna anterioară. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 30 august, când s-a înregistrat un rulaj de 67,074 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 28 august, cu o valoare a tranzacţiilor de 34,161 milioane de lei. Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 13.285,48 puncte.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 91,986 milioane de lei şi o scădere a preţului cu 0,41%. În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Hidroelectrica, cu tranzacţii de 43,703 milioane de lei (1,08%), şi ale Băncii Transilvania, cu 26,669 milioane de lei (3,63%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Socep (26,67%), Armătura (25,20%) şi Electroargeş (+23,45%). La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Prebet, cu un declin de 9,65%, urmate de cele ale Societăţii de Construcţii Napoca (-8,84%) şi ale SSIF BRK Financial Group (-4,52%), potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699