REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.5° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
26.5° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Calea ferată Constanța-Mangalia va fi reabilitată cu 1,5 miliarde de lei

Calea ferată Constanța-Mangalia va fi reabilitată cu 1,5 miliarde de lei

Andreea VLAICU 13 iulie 2024 | 00:00 1845

Compania Națională de Căi Ferate a lansat licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții "Electrificare și reabilitare linie de cale ferată Constanța – Mangalia". Este vorba despre un tronson de 43 de km care face parte din Magistrala 800 București – Constanța – Mangalia. Valoarea totală a contractului este de peste 1,5 miliarde de lei.

Calea ferata Constanta-Mangalia va fi reabilitata cu 1,5 miliarde de lei

După ce la începutul anului 2022 a fost semnat contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Constanța-Mangalia, acum CFR SA a lansat o licitație pentru contractarea unei firme în vederea proiectării și execuției de lucrări aferente obiectivului de investiții de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată.

Astfel, va fi reabilitată și electrificată linia ferată Constanța – Agigea Ecluză (linie dublă și electrificată – 9,6 km), Agigea Ecluză – Mangalia (linie simplă neelectrificată – 33,3 km). Pe aceasta sunt amplasate 6 stații și anume Constanța, Agigea Nord, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Mangalia, 2 halte de mișcare: Agigea Ecluză H.m și Neptun H.m și 4 puncte de oprire, Tuzla h, Pescăruș h, Costinești Tabără H.c. și Neptun H.c..

Calea ferata Constanta-Mangalia va fi reabilitata cu 1,5 miliarde de leigara Mangalia

Investiții de peste 1,5 miliarde de lei

Valoarea contractului este estimată la 1.557.357.212,75 de lei fără TVA, care este echivalentul a 311 milioane de euro. Proiectul „Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Constanţa - Mangalia” face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT) şi este propus pentru finanţare în perioada 2021 - 2030, conform Anexei 10.35 - “Surse de finanţare pentru structura feroviară 2020 - 2030”. Durata estimată pentru realizarea serviciilor de proiectare este de 10 luni, iar durata estimată de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. 

Proiectul are ca scop asigurarea unui grad ridicat de siguranță a traficului feroviar. Printre efectele așteptate se numără reducerea timpului de călătorie prin creșterea vitezei de circulație pe întregul tronson și eliminarea necesității schimbării locomotivei în stația Constanța; reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a impactului negativ asupra mediului; creșterea gradului de siguranță și reducerea numărului de accidente; creșterea numărului de trenuri de călători care pot fi înscrise în graficul de circulație (prin creșterea capacității de circulație) și a numărului de călători între orașele Constanța și Mangalia; creșterea traficului de marfa de tranzit, prin introducerea tracțiunii electrice; reducerea consumului de energie; creșterea gradului de confort în transportul de călători și sporirea calității serviciilor de transport; modernizarea facilităților oferite în stațiile principale; grafic de mers cadențat, operat prin material rulant performant.

Calea ferata Constanta-Mangalia va fi reabilitata cu 1,5 miliarde de leigara Costinești Tabără

Procesul de întocmire a studiului de fezabilitate a fost tărăgănat

La începutul anului 2022, a fost semnat contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Constanța-Mangalia. Contractul a fost semnat între Compania Națională de Căi Ferate ,,CFR”, în calitate de autoritate contractantă, și asocierea Baicons Impex SRL-ISPCF SA. Contractul avea o valabilitate de 23 de luni, adică până în luna decembrie a anului 2023 trebuia să fie gata. Însă, la cum merg lucrurile în țara noastră... prevederile contractuale nu au fost respectate, iar lucrările pentru studiul de fezabilitate nu au fost gata. Firmele nu au reușit să finalizeze lucrările la termen, adică decembrie 2023, așa că fost nevoie de o prelungire a acordului cu încă un an.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Așa Arată Trenurile În America , Nu Ca Rablele De Trenuri Din Europa [Germania Și r*mânia], Asia, Și Rusia La Un Loc, Nu Credeți Oare: Oricum Europa [Germania ], Asia, Și Rusia Sunt În Urmă În Comparație Cu America, Nu Credeți Oare . Rablele Se Aruncă, Nu Se Mai Folosește! Trebuie Trenuri Noi, Nu Rable Bune De Aruncat Pe Foc La Gratar, Nu Credeți Oare . Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
0
0
cit % este parandaratul? aduce grindeanu fonduri la psd?
3
1
Nu e bani, maica.
0
3
Zgomot infernal de la Constanța la Mangalia la care se adaugă și semnalele sonore care te fac să crezi ca este alarmă antiaeriană
8
5
La anul si la multi ani
11
1

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016