Cămătarii Mariana Ciuciuleacă şi Nicolae Aldea sunt încă liberi
Cămătarii Mariana Ciuciuleacă şi Nicolae Aldea sunt încă liberi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSub control judiciar până la pronunţarea verdictului final
Sub control judiciar până la pronunţarea verdictului final
Mariana Ciuciuleacă
Mariana Ciuciuleacă şi Aldea Nicolae, fost colonel de jandarmerie, rămân sub control judiciar. Decizia aparţine Curţii de Apel Constanţa şi a fost pronunţată joi, 16 iulie. Cei doi, împreună cu alţi complici, sunt acuzaţi că au înşelat câteva sute de persoane, activitatea lor infracţională datând din anul 2000. Potrivit procurorilor, indivizii s-ar face vinovaţi de cămătărie, spălare de bani, şantaj şi sechestrare de persoane.
Zeci de persoane care au căzut în capcana inculpaţilor au împrumutat bani cu camătă, însă, ulterior, după ce Ciuciuleacă şi Aldea au cerut restituirea banilor, înzecit, oamenii nu au mai avut de unde să plătească. Erau ameninţaţi de complicii lor atât ei, cât şi familiile lor, iar în final, rămâneau fără bunuri mobile şi imobile. Cu toţii s-au constituit parte civilă în dosarul în care Maria Ciuciuleacă, Nicolae Aldea şi ceilalţi complicii sunt cercetaţi pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup.
Dosarul se află în faza de recurs, după ce, anul trecut, Tribunalul Constanţa i-a condamnat la închisoare cu executare. Nicolae Aldea a primit 14 ani de detenţie, Mariana Ciuciuleacă, 10 ani după gratii. De asemenea, Haralambie Budea a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, Valentina Stănculescu - la 5 ani de puşcărie, Silviu Costel Iordache - la 2,6 ani de detenţie şi Iulieana Maxim - 1 an cu suspendare.
Mirela Sorina PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News