REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.9° Constanța Mie., 7 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6814
20.9° Constanța Miercuri, 7 August 2024 Anul XX Nr. 6814
 

CĂMĂTARUL Vali Americanul, de la ASASINATE comandate, la ȘANTAJ!

CĂMĂTARUL Vali Americanul, de la ASASINATE comandate, la ȘANTAJ!

Replica API 19 noiembrie 2021 | 00:28 30040

Vasile Boșnigeanu, cunoscut ca Vali Americanul, este un cunoscut cămătar din Călărași. Este o mai veche cunoștință a oamenilor lege, ”vizitând” închisoarea de mai multe ori. Acum, pe 17 noiembrie, a ajuns din nou în arest, la propunerea procurorilor DNA Constanța, pentru șantaj. Interesant este că, în toamna acestui an, a fost trimis în judecată, tot de procurorii anticorupție din Constanța. În dosarul de față, se pare că Americanul l-ar fi sunat din pușcărie pe Vasile Iliuță,președintele Consiliului Județean Călărași.

Vasile Boșnigeanu, foto: marinbadea.ro

Numele lui Vasile Boșnigeanu, sau Vasile Americanul – cum îi spun apropiații, este asociat cu ”interlop” și ”cămătar”. Acesta este cunoscut pentru petrecerile cu manele pe care le dă, aruncând cu bani peste bani, însă este doar ”un mizilic” pe lângă ce urmează. Boșnigeanu a fost anchetat și condamnat pentru mai multe fapte penale, el fiind cercetat chiar și pentru comandarea și finanțarea unui asasinat, fiind vorba de rivalul său, Cristinel Ghencea. Nu i-a reușit însă.

”Vasile Boșnigeanu a fost condamnat și și-a executat pedeapsa de 6 ani de închisoare, fiind acuzat de comandarea şi finanţarea, în 2008, a unui asasinat care-l avea ca ţintă pe rivalul său, Cristinel Ghencea, zis Chirmuş. Scandalul dintre cei doi ar fi plecat de la o neînțelegere, la o petrecere, Vasile Bosnigeanu împingându-i nevasta într-o piscină, la locația cunoscută drept Ferma lui Pele, de pe șoseaua Chiciului. În urma acestui scandal, Ghencea Cristinel Ionel l-a împușcat, în picior, pe Vasile Boșnigeanu. Ulterior, Vasile Bosnigeanu l-a alergat, în trafic, pe Ghencea Cristinel Ionel, zis Chirmuș, ciuruindu-i mașina. Scandalurile dintre aceștia s-au derulat inclusiv în fața sediului IPJ Călărași. La data de 30 iunie 2008, Vasile Bosnigeanu a tras 5 focuri de armă spre autoturismul condus de Ghencea Cristinel Ionel, rănindu-l. Focurile de armă i-au spart parbrizul, luneta, iar portierele din stânga autoturismului au fost ciuruite. Atacatorul avea fața acoperită. Ulterior, Ghencea Cristinel Ionel, zis Chirmuș, a încercat să se răzbune. Ghencea Cristinel Ionel este născut la data de 22.12.1975, în Călărași. La data de 24.05.2013, Înalta Curte de Casație și justiție l-a condamnat pe Ghencea Cristinel Ionel, zis Chirmuș, la 6 ani de închisoare, pentru tentativă de omor. După aflarea sentinței, cu complicitatea organelor de aplicare a legii, conform unor surse, acesta a reușit să fugă din țară, ascunzându-se în Spania.”, potrivit marinbadea.ro.

Cristinel Ghencea, foto: marin badea.ro

Ghencea a fost dat în urmărire, fiind prins în 2019.

A ieșit din închisoare și și-a reluat activitatea

Revenind la Vasile Boșnigeanu, el a fost eliberat prin 2015, însă a revenit la treabă. Pe lângă, probabil, alte fapte ce se află în atenția oamenilor legii, iată că în toamna anului 2021, a fost, din nou, trimis în judecată, la Tribunalul Călărași, de către procurorii DNA Constanța.

Dosarul de la Tribunalul Călărași

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, primul inculpat, cu ajutorul celui de-al doilea, ar fi exercitat acte de violență psihică și fizică asupra unei persoane vătămate, pentru a o determina să dea suma de 150.000 lei dintr-un împrumut acordat anterior. În aceeași perioadă, primul inculpat ar fi exercitat constrângeri asupra unei alte persoane vătămate, pentru a o determina să dea mai multe sume de bani, precum și un autoturism, cu scopul de a obține foloase materiale injuste. Totodată, în urma probelor administrate, ar fi reieșit că cel puțin începând din anul 2020, primul inculpat, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi dat bani cu împrumut, cu o dobândă de 3 - 5% pe lună, ca îndeletnicire. Același inculpat ar fi disimulat adevărata natură a sumelor date cu titlu de împrumut și respectiv încasate de la debitori, în săvârșirea infracțiunii de camătă, sub aparența nereală a unor relații comerciale licite, în realitate inexistente, derulate prin intermediul firmelor pe care le deține, respectiv SC Amertrans SRL și SC Frigo Food Meat SRL. Astfel, inculpatul ar fi primit sume de bani de la datornici, inclusiv prin conturile bancare personale și ale societăților pe care le administrează, fiind notificat prin intermediul serviciilor de profil ale unităților bancare despre virarea sumelor respective. Datele privind rulajele conturilor ar fi confirmat și împrejurarea că valoarea sumelor împrumutate și încasate în cursul anului 2020 și începutul anului 2021 de către inculpat ar fi fost de ordinul milioanelor de lei. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile deținute de primul inculpat. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călărași cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză”, potrivit DNA.

Dosarul de la Tribunalul Constanța (arestarea preventivă)

Arestat la propunerea DNA Constanța, în noiembrie

Și, iată că, la circa o lună de zile după ce a fost trimis în judecată pentru șantaj, camătă și spălare a banilor, a fost arestat, tot la propunerea procurorilor DNA Constanța, pentru șantaj. Se pare că l-ar fi sunat, din pușcărie, pe Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, pe care l-ar fi șantajat.

Vasile Boșnigeanu, foto: marinbadea.ro

”Admite propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA ST Constanta. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Boșnigeanu Vasile- cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de șantaj, prevăzută de art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 și 3 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen., pentru o perioada de 30 zile, de la data de 17.11.2021 la data de 16.12.2021, inclusiv. În baza art.230 Cod procedura penala: Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Boșnigeanu Vasile”, potrivit minutei judecătorești a Tribunalului Constanța.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cate familii a nenorocit asta puscaria e putin pt el.
1
0
Mizerie de ziar Huuuuuu
8
7
Da baga-ti-l la puscarie mai repede.tovarasu lui mita vrea sa vina cu el am auzit.
10
0
Asa se intimpla cind avem legi de rahat si judecatori care aplica legea dupa bunul plac.
25
0

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303