REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Camera Deputaţilor: Şedinţe în plen marţi şi miercuri. Pe ordinea de zi, mai multe proiecte sociale

Camera Deputaţilor: Şedinţe în plen marţi şi miercuri. Pe ordinea de zi, mai multe proiecte sociale

Replica API 10 octombrie 2020 | 00:00 1347

Camera Deputaţilor va avea, săptămâna viitoare, marţi şi miercuri, şedinţe în plen, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, proiectele de lege privind acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ, ca urmare a pandemiei de COVID-19, şi creşterea valorii indicatorului social de referinţă.

Comitetul liderilor de grupuri parlamentare a stabilit, vineri, că deputaţii vor lucra luni în comisiile permanente, iar marţi vor fi două şedinţe de plen, una de la ora 10,00 la 12,50 şi o alta de la ora 16,00 la 17,00, scrie Agerpres.

De asemenea, tot marţi va avea loc şedinţa comună a Parlamentului pentru numirile la ANCOM şi la Consiliul Legislativ.

Miercuri este programată o nouă şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, de la ora 10,00 la 11,00, urmată vot final electronic la distanţă, iar în partea a doua a zilei de miercuri şi joi deputaţii vor lucra în comisiile permanente.

Pe ordinea de zi a şedinţelor de plen ale Camerei Deputaţilor de săptămâna viitoare figurează mai multe proiecte care vor fi dezbătute sub rezerva finalizării rapoartelor la comisii, printre care: exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume, acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, modificarea Legii asistenţei sociale prin instituirea unui pachet minimal de servicii sociale pentru copil şi familie.

De asemenea, deputaţii au programat şi dezbaterea proiectului de modificare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă care prevede creşterea valorii indicatorului social de referinţă la suma de 1.200 lei şi majorarea anuală în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat.

Un alt proiect care urmează să fie dezbătut prevede acordarea de prime producătorilor agricoli care comercializează produse agricole primare. Valoarea primei reprezintă contravaloarea în lei a 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele primare comercializate către unităţi de procesare.

Totodată, un alt proiect de pe ordinea de zi prevede modificarea plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
dupa ce au dublat alocatii, ati crescut punctul de pensie la 46%, ati dat soferilor salarii de 3000 lei lunat si ia-ti scutit de impozit ca si aitistii- ce impertinenta sa pui in taler doua meserii total opuse, ati dat profesurilor bonusuri de risc-2000 lei lunar- toate din pix ,ce v-a mai trcut prin mintile bolnave- nu stiti cum sa dispareti de pe scena politica si continuati sa dezinformati, jeguri ordinare. Eliminati pensiile speciale facute cadou de detinutul draknea
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436