REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Campania ALDE „Implică-te, donează sânge, salvează o viaţă!“ continuă!

Campania ALDE „Implică-te, donează sânge, salvează o viaţă!“ continuă!

Replica API 20 noiembrie 2018 | 00:12 613

„Implică-te, donează sânge, salvează o viaţă!“ este un eveniment lansat de ALDE Constanţa, prin OFLDE (organizaţia de femei) Constanţa, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa - instituţie condusă de Mirella Dobrotă.

Bogdan Tănase, Valeria Drăniceanu, Cristian Hemeş

Acţiunea demarată de ALDE se va întinde pe un an întreg, în baza unui protocol de colaborare cu Centrul de Transfuzii. Pe baza acestei colaborări, membrii şi simpatizanţii ALDE vor dona sânge periodic şi se vor înscrie, opţional, în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (Registrul de evidenţă).

În data de 12 noiembrie a avut loc o primă acţiune de donare de sânge, la care au participat peste 50 de membri ALDE din judeţul Constanţa. În cursul zilei de luni, 19 noiembrie, alţi membri ai ALDE Constanţa s-au implicat în cadrul acestei acţiuni. S-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine 50 de participanţi din organizaţiile ALDE Valu lui Traian, condusă de Cristian Hemeş, şi ALDE Năvodari, condusă de Bogdan Tănase.

„Azi a continuat campania ALDE Constanţa, eveniment sub sloganul “Implică-te! Donează sânge, salvează o viaţă!”. Ne respectăm astfel angajamentul stabilit prin protocolul încheiat cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, condus de dr. Dobrotă Mirella Alina”, a declarat Valeria Drăniceanu, preşedintele OFLDE Constanţa, iniţiatoare a acestui proiect.

„Sperăm ca gestul nostru să fie un exemplu. Încurajăm populaţia să doneze sânge, pentru a veni în ajutorul semenilor aflaţi în suferinţă”, a declarat preşedintele ALDE Valu lui Traian, Cristian Hemeş.

„Donarea de sânge este un gest umanitar pe care considerăm că trebuie să îl susţinem. Avem şansa de a salva vieţi şi, cu siguranţă, vom reveni la Centrul de Trasfuzii pe tot parcursul derulării acestui proiect, dar şi ulterior”, a declarat, la rândul său, Bogdan Tănase, preşedintele ALDE Năvodari.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
"Doneaza sange, ia o hepatita in schimb"!
2
1
Aveti nevoie de sange sa vindeti?Mai bine mort decat sa bagi sange stricat in tine
1
0
Nu mai pupati voi post de Vice la Cj! Hahaha
1
0
Fapte nu vorbe. Bravo ma
1
4
Gata a inceput catinel campania electorala?
4
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016