Caravana de Hemofilie 'Împreună pentru 0 sângerări', la Constanța!
Caravana de Hemofilie 'Împreună pentru 0 sângerări', la Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCele două asociaţii de pacienţi cu hemofilie, Asociația Română de Hemofilie și Asociația Națională a Hemofilicilor din România, cu sprijinul Novo Nordisk Haemophilia Foundation, o organizație non-profit din Elveția, continuă, duminică, 20 octombrie, la Constanța, Caravana de Hemofilie, un proiect care se desfăşoară pe parcursul unui an (noiembrie 2018 – decembrie 2019). Caravana de Hemofilie îşi propune ca, prin deplasări repetate la Bucureşti, Buziaș, Iaşi, Suceava, Râmnicu Vîlcea, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Constanţa, să identifice problemele locale cu care se confruntă persoanele cu hemofilie şi să caute împreună pacienţi şi medici specialişti din zonă, soluţii pentru ca programul naţional de tratament al hemofiliei să fie condus corect şi unitar în întreaga ţară. În momentul de faţă există diferenţe majore între accesul la tratament şi la servicii medicale al pacienţilor cu hemofilie care locuiesc în anumite centre urbane mari și alte centre de tratament mari, respectiv al celor din oraşe mici sau din mediul rural, precum şi o lipsă importantă de informare, de educaţie şi de consiliere de specialitate a acestora privind posibilităţile de tratament.
Din păcate, există, în multe zone, şi o lipsă de aderenţă şi de complianţă la tratament atât a multor adulţi cu hemofilie, cât și în cazul copiilor cu hemofilie.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News