REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.2° Constanța Mar., 30 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6806
25.2° Constanța Marți, 30 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6806
 

Cardurile de energie pentru anumiți beneficiari pot fi anulate. Ce se întâmplă cu banii deja cheltuiți

Cardurile de energie pentru anumiți beneficiari pot fi anulate. Ce se întâmplă cu banii deja cheltuiți

A.F. 4 mai 2023 | 23:58 1034

Guvernul poate anula cardurile de energie în orice moment, iar beneficiarii pierd dreptul la ajutor în cazul în care condițiile nu sunt îndeplinite.

Cardurile de energie pentru anumiti beneficiari pot fi anulate. Ce se intampla cu banii deja cheltuiti

Este vorba despre un nou proiect de OUG, prin care Guvernul își asumă dreptul de a anula cardul de energie în cazul în care autoritățile descoperă că beneficiarul nu îndeplinea condițiile necesare pentru a-l primi în momentul în care s-a stabilit acordarea ajutorului pentru plata facturilor la energie. Plățile se vor sista automat, însă banii deja plătiți de beneficiarul cardului vor fi suportați de la bugetul de stat iar acesta nu va fi nevoit să îi returneze.  

Vestea bună pentru cei care se află într-o astfel de situație este că banii deja cheltuiți de pe card nu vor trebui returnați.  

“În cazul în care pe durata valabilității cardului de energie se constată, din motive de indisponibilitate sau acuratețe a informațiilor la momentul efectuării interogărilor bazelor de date, că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului, cardul de energie se anulează și sumele cheltuite aferente cardului de energie se suportă din bugetul de stat”, se arată în document.   

Cu alte cuvinte, potrivit exprimării folosite în proiect, banii deja cheltuiți nu se vor returna statului, sumele fiind acoperite din buget, scrie avocatnet.ro, care a trimis și o solicitare către MIPE cu privire la clarificarea acestei interpretări. 

Marcel Boloș: "Posesorii cardului de energie mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe" 

"Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de două milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri. 

Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia. 

Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită. 

Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe. 

De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor. 

Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022", a declarat ministrul Marcel Boloș, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513