REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
24.4° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Care sunt cei mai bine plătiți antrenori din lume

Care sunt cei mai bine plătiți antrenori din lume

A.C. 17 ianuarie 2024 | 16:02 1362

Meseria de antrenor în fotbal este una extrem de dificilă, iar unii spun că este chiar mai grea ca cea de jucător. În general, tehnicienii sunt primii care plătesc pentru lipsa rezultatelor și de aceea sunt supuși constant unei presiuni incredibile.

Care sunt cei mai bine platiti antrenori din lumefoto cu rol ilustrativ

De aceea, ei petrec foarte multe ore pe zi la stadion, atât pentru antrenamente, dar și pentru a se gândi la tot felul de strategii. Trebuie să vină cu idei noi de joc, de organizare a echipei, iar în perioada de transferuri au obligația să vină cu cele mai bune soluții.

Performanțele lor nu sunt însă trecute cu vederea de conducere pentru că cei mai buni tehnicieni primesc niște salarii extraordinare. În cele ce urmează vei afla care sunt cei mai bine plătiți antrenori din lume în momentul de față.

1. Roberto Mancini - 30 de milioane de euro pe an

Are acest salariu pentru că este selecționerul Arabiei Saudite. A semnat contractul cu federația de la Riad în vara anului trecut. Până în 2027 este valabilă înțelegerea care îi va aduce așadar în contul antrenorului italian un munte de bani.

Unde a mai antrenat Mancini:

Și-a început cariera la Lazio fiind secundul lui Sven-Goran Eriksson, dar și al lui Dino Zoff pentru un meci. Apoi a fost doar principal la Fiorentina, Lazio, Inter Milano, Manchester City, Galatasaray, Zenit Sankt Petersburg și înainte să meargă în Golf a fost pe banca naționalei Italiei.

Trofeele lui Roberto Mancini:

Mulți spun că el ar merita acești bani și asta pentru că stă extraordinar în ceea ce privește palmaresul. Acesta arată astfel:

  • 1 x Campionat European
  • 1 x titlul în Premier League
  • 3 x titlul în Serie A
  • 1 x Cupa Angliei
  • 4 x Cupa Italiei
  • 2 x Supercupa Italiei
  • 1 x Supercupa Angliei
  • 1 x Cupa Turciei

Se spune că antrenorii italieni preferă un fotbal ceva mai închis. Roberto Mancini este însă adeptul unui joc destul de ofensiv și de cele mai multe ori folosește sistemul 4-3-3.

2. Pep Guardiola - 23 de milioane de euro pe an

A fost timp de 10 ani la rând cel mai bine plătit antrenor din lume și asta pentru că este și un tehnician extraordinar. Mulți spun că a revoluționat fotbalul, dar are și destui contestatari, care spun că a avut mai mereu la dispoziție o pleiadă de jucători de top și bugete impresionante.

Ce formații a mai antrenat catalanul:

Prima echipă pe care a preluat-o a fost Barcelona B, iar după nici un an, a fost promovat la prima echipă a grupării blaugrana. După 4 ani pe Camp Nou a ales o aventură în Bundesliga, la Bayern Munchen. Salariul actual îl încasează la Manchester City, trupă cu care a semnat în 2016.

Ce a câștigat Pep Guardiola:

Legendarul Sir Alex Ferguson este singurul tehnician care are un palmares mai bogat ca al lui Guardiola, iar al spaniolului arată în următorul fel:

  • 3 x Liga Campionilor
  • 4 x Supercupa Europei
  • 4 x Campionatul Mondial al Cluburilor
  • 5 x titlul în Premier League
  • 3 x titlul în Bundesliga
  • 3 x titlul în La Liga
  • 2 x Cupa Germaniei
  • 2 x Cupa Angliei
  • 2 x Cupa Spaniei
  • 4 x Cupa Ligii Angliei
  • 3 x Supercupa Spaniei
  • 2 x Supercupa Angliei

A învățat foarte multe de la regretatul Johan Cruyff și de aceea preferă un joc de posesie prin care încearcă să ofere cât mai puține șanse adversarului. Sistemul pe care îl utilizează cel mai des este 4-3-3.

3. Steven Gerrard - 17,7 milioane de euro pe an

Puțini știu, dar iată că fostul antrenor al lui Ianis Hagi este pe ultima treaptă a podiumului. Legenda lui Liverpool încasează acest salariu la Al Ettifaq, o formație din Arabia Saudită cu care a semnat un contract în vara anului 2023, iar acesta este valabil până în 2025.

Care sunt echipele antrenate de "Stevie G":

Chiar dacă are un nume imens a preferat să înceapă cariera de antrenor de jos. A fost la grupele de copii ale lui Liverpool, inclusiv la echipele U18 și de Youth League. Mai apoi a mers în Scoția la Rangers și înainte să ajungă în Golf a fost pe banca lui Aston Villa.

Palmaresul fostului optar al "Cormoranilor":

Un singur trofeu a reușit să câștige, titlul în 2021 în Scoția cu cei de la Rangers. Trebuie ținut cont însă că este un antrenor aflat la început de drum, el urmând să împlinească în luna mai a acestui an 44 de ani.

Ca și primii 2 tehnicieni din acest top și el preferă sistemul de joc 4-3-3. De asemenea, este adeptul unui fotbal ofensiv.

4. Diego Simeone - 15 milioane de euro pe an

Fostul mijlocaș argentinian are și el un salariu foarte mare pe care îl încasează la Atletico Madrid. Este la această formație încă din 2011 și actuala înțelegere va expira în 2027. Puțin probabil așadar să părăsească prea curând gruparea din capitala Spaniei.

La ce cluburi a fost înainte de Atletico:

În 2006 și-a început cariera de tehnician, în țara natală, la Racing Club. După aceea le-a mai antrenat pe Estudiantes de La Plata, River Plate, San Lorenzo și Catania. Nu putem spune așadar că avea foarte multă experiență în Europa atunci când a semnat cu formația din La Liga.

Cum arată vitrina de trofee a lui "El Cholo":

  • 2 x Europa League
  • 2 x Supercupa Europei
  • 2 x titlul în La Liga
  • 1 x Cupa Spaniei
  • 1 x Supercupa Spaniei
  • 2 x titlul în Argentina

În trecut era considerat un antrenor defensiv, dar recent el propune un fotbal destul de deschis. Preferă în momentul de față sistemul de joc 3-5-2.

5. Thomas Tuchel - 12 milioane de euro

Bayern Munchen decide să îl demită pe Julian Nagelsmann la sfârșitul lui martie 2023. Îl aduce în locul acestuia pe Thomas Tuchel căruia îi plătește acest salariu fabulos. Consultă o listă cu case de pariuri online aprobate de ONJN dacă vrei să pariezi pe meciuri din foarte multe competiții.

Echipele antrenate de Tuchel de-a lungul carierei:

A început cariera de tehnician la grupele de copii și juniori de la Stuttgart, Augsburg și Mainz. Ultima dintre acestea i-a încredințat frâiele echipei mari în anul 2009. După 5 ani acolo a făcut pasul la Dortmund și mai apoi a fost la PSG și Chelsea.

Ce palmares deține Thomas Tuchel:

Se poate mândri cu următoarele trofee:

  • 1 x Liga Campionilor
  • 1 x Supercupa Europei
  • 1 x Campionatul Mondial al Cluburilor
  • 1 x titlul în Bundesliga
  • 2 x titlul în Ligue 1
  • 1 x Cupa Germaniei
  • 1 x Cupa Franței
  • 1 x Cupa Ligii Franței
  • 2 x Supercupa Franței

Este unul dintre acei antrenori germani care pun mare preț pe celebrul contrapresing. De cele mai multe ori folosește sistemul 4-2-3-1.

După cum se poate observa, în acest top 5 nu au avut loc antrenori de la echipe de top. Carlo Ancelotti, de la Real Madrid, rivalul său, Xavi, de la Barcelona sau fostul tehnician al catalnilor, Luis Enrique, care acum este la PSG, au salarii mai mici ca omologii lor pe care i-am prezentat mai sus.

Italianul a semnat un nou contract gruparea de pe Bernabeu și astfel a ajuns să prindă și el locul al 10-lea în acest clasament. Pe locurile 6, 7, 8 și 9 sunt Mauricio Pochettino de la Chelsea, Jurgen Klopp de la Liverpool, Erik ten Hag de la Manchester United și respectiv Jorge Jesus de la Al-Hilal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699