Care sunt liceele de elită din Constanța!
Care sunt liceele de elită din Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAbsolvenți claselor a VIII se pregătesc pentru primul examen important din viața lor, Evaluarea Națională. Până la această oră, toți știu încotro se vor îndrepta, la ce licee vor merge, dacă vor fi admiși. Însă, care sunt liceele de elită din Constanța, acolo unde concurența este acerbă?!
Elevii clasei a VIII-a au încheiat cursurile în data de 3 iunie și se vor pregăti pentru Evaluarea Națională, ce va avea loc pe 14 iunie. Atât elevii, cât și părinții sunt stresați cu privire la acest examen. Mai departe, vor opta pentru un liceu în funcție de rezultatele obținute și de preferințe. Totuși, sunt și elevi premianți care vor să se îndrepte spre licee de elită, oricare ar fi el. ”Vreau la un liceu bun, ma gândesc să aleg între Ovidius, Traian și Mircea…” , a declarat un elev pentru Replica Constanța.
Ovidius, Traian și Mircea cel Bătrân, cele mai bune licee
Ei bine, da, aceste trei licee sunt cele mai căutate, dacă ne raportăm la top și la promovabilitate. La Liceul ”Ovidius” , cea mai mică notă de admitere a fost 9,12, la Științele Naturii, bilingv germană. La Liceul Teoretic Traian, s-a intrat cu 9,01, la filologie. Cea mai mare notă însă, îi aparține Colegiului Național Mircea cel Bătrân, acolo unde cea mai mică notă de admitere a fost 9,44, la Științe Sociale. Însă, la mare căutare sunt și liceele Mihi Eminescu, dar și Decebal, Lucian Blga și Pedagogic.
De altfel, sunt și elevi care speră să intre ”undeva” , dat fiind faptul că nu sunt foarte pregătiți pentru examenul de Evaluare Națională.
Aceștia s-au culcat pe o ureche ani de zile, iar acum consideră că nu au șanse prea mari pentru că nu pot să învețe. ”Nu prea am învățat și nici nu pot. Sper să intru undeva… dacă nu, nu știu. ” , a declarat un alt elev pentru Replica Constanța.
”Am investit mult în el. Sper să intre undeva bine… O să mă interesez ce acte ne trebuie și cu ajutorul lui Dumnezeu, va intra la liceul pus ca și primă opțiune” , a declarat, pentru Replica, mama unui absolvent.
Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a începe pe 14 iunie, cu proba la Limba și literatura română— proba scrisă, 16 iunie 2022 – Matematică — proba scrisă, 17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — proba scrisă
23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
23 iunie 2022 (ora 16,00—ora 19,00) și 24 iunie 2022 (ora 8,00—ora 12,00) – Depunerea contestațiilor
24 iunie – 29 iunie 2022 – Soluționarea contestatiilor
30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2022 după soluționarea contestațiilor
După Evaluarea Națională, pe 14 iulie începe repartizarea computerizată la liceu.
Andrada SCRIPCARU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.