Cartierul Columbia, în atenţia autorităţilor. Persoane cercetate pentru consumul de etnobotanice
Cartierul Columbia, în atenţia autorităţilor. Persoane cercetate pentru consumul de etnobotanice
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCartierul Columbia din oraşul Cernavodă cunoscut pentru furtul de curent electric, dar şi pentru consumul de etnobotanice, se află permanent în atenţia autorităţilor până se va reuşi stăvilirea acestor fapte.
sursă foto: Facebook
În anul 2018, au fost deschise de Poliţia Oraşului Cernavodă, 18 lucrări penale pe linia consumului de etnobotanice cu 33 de persoane cercetate, toate cazurile fiind declinate către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO). Anul acesta, a fost întocmit un dosar penal cu o persoană cercetată pentru consum de etnobotanice. De asemenea, cazul a fost preluat de BCCO.
“Scara blocului h12 din Columbia. Poliţia trezireaaaa! Faceţi-vă treaba pe străzi pentru că e jale. Ieşiţi din zona de confort, la fel şi Primăria. Jale mare în acest sat fără câini”, scrie pe un site de socializare Stella Bădiţă, lângă o imagine din această scară unde apar pliculeţe asemănătoare celor cu etnobotanice.
Potrivit unor surse din IPJ, o echipă a Poliţiei Oraşului Cernavodă se va deplasa la faţa locului pentru a constata dacă şi de această dată ar fi vorba de consum de etnobotanice.
Precizăm că acţiuni pe linia depistării şi combaterii consumului de etnobotanice desfăşoară BCCO-ul, iar dacă este cazul poate solicita sprijinul Poliţiei Române sau al Jandarmeriei. Deşi nu sunt mandatate în mod special în acest sens, toate structurile de ordine publică odată ce constată în cadrul patrulelor cazuri privind consumul de etnobnotanice, le declină către BCCO.
Un alt semnal de alarmă referitor la acest subiect, cât şi un ărspuns al Poliţiei, regăsiţi şi aici:
Camelia MATEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News