REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Cât de bogați sunt noii miniștri ai Guvernului Ciolacu

Cât de bogați sunt noii miniștri ai Guvernului Ciolacu

Andreea VREJOIU 18 iunie 2023 | 00:00 2597

Printre cei mai bogați miniștri din Guvernul Ciolacu se numără Alina Gorghiu (PNL), noul ministru al Justiției, Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății sau Adrian Veștea (PNL), noul ministru al Dezvoltării. La polul opus, cel mai sărac ministru este Ligia Deca (PNL), ministrul Educației. G4Media vă prezintă cele mai importante informații din declarațiile de avere ale demnitarilor, depuse la Agenția de Integritate în ultimul an.Cat de bogati sunt noii ministri ai Guvernului Ciolacu

Potrivit declarației de avere depusă în 2022, Alina Gorghiu are o casă în București de 125 de mp, cumpărată în 2008, iar soțul ei Lucian Isar, un apartament de 174 de mp cumpărat în 2004. A vândut un apartament de 44.000 de euro. Alina Gorghiu mai declară tablouri în valoare de 8000 de euro, iar soțul ei ceasuri și bijuterii de 83.000 de euro.

Cat de bogati sunt noii ministri ai Guvernului Ciolacu

În conturi, Alina Gorghiu are 600.000 de lei și 32.000 de euro și economii în valută de 215.000 de dolari și aproape 35.000 de lire. Soțul ei are economii de 270.000 de lei și 520.000 de euro.

Alina Gorghiu l-a împrumutat pe avocatul Pop Tudor Octavian cu 100.000 de lei. Mai are plasamente de 428.000 de dolari și de 174.000 de euro. Lucian Isar l-a împrumutat pe Aurelian Amurăriței cu 150.000 de dolari. Lucian Isar a mai împrumutat societatea la care este acționar, Risk and Treasury Advisory, cu circa 450.000 de lei. Alina Gheorghiu a mai câștigat din investiții circa 20.000 de euro, iar Lucian Isar a câștigat 10.000 de euro din chirii.

Indemnizația anuală de senator a Alinei Gorghiu este de 157.000 de lei, în timp ce Lucian Isar a câștigat 134.000 de lire și o alocație de 64.000 de lire de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Cat de bogati sunt noii ministri ai Guvernului Ciolacu

Potrivit declarației de avere depusă la începutul lunii, Alexandru Rafila (PSD) are 2,3 ha de teren agricol în Crevedia, Dâmbovița, 800 mp în Otopeni, 1000 mp la Râșnov și 1420 mp la Corbeanca. Mai are un apartament de 127 de mp în București și o casă de 330 mp la Râșnov. Conduce un autoturism Volkswagen.

Deține în conturi aproape 1,5 milioane de lei, 430.000 de euro și circa 16.000 de dolari. A împrumutat unor persoane fizice 435.000 de euro și are acțiuni în valoare de 853.000 de lei. A avut venituri din salarii de peste 260.000 de lei.

Potrivit declarației de avere depusă în această lună, Adrian Veștea (PNL) are două terenuri agricole de circa 35.000 mp la Râșnov și încă două terenuri intravilane în localitate care însumează aproape 10.000 mp. Tot la Râșnov deține și aproape 6000 de mp de pădure. În localitate mai are o casă de 570 mp, iar la Brașov un apartament de 51 mp. Adrian Veștea a câștigat trei mandate de primar la Râșnov, în perioada 2004-2016. Conduce un Volkswagen Tiguan și a vândut în primăvară un autoturism pentru suma de 20.000 de lei.

Are în conturi 320.000 de lei 10.000 de euro și 20.000 de dolari. Are plasamente la Trezoreria Râșnov de 60.000 de lei și a câștigat 20.000 de lei din chirii. Veniturile din salarii ale familiei se ridică la 240.000 de lei.Cat de bogati sunt noii ministri ai Guvernului Ciolacu

Ligia Deca (PNL) are credite de 800.000 lei

În schimb, cel mai sărac ministru din Guvernul Ciolacu este Ligia Deca. Astfel, ea deține împreună cu soțul, Mihai Cezar Hâj, un teren intravilan de 661 de metri pătrați în București, cumpărat în 2020, o casă de locuit cumpărată tot în 2020, un apartament de 107 metri pătrați în București, cumpărat în 2013 și două autoturisme, Kia și Opel.

Soțul Ligiei Deca lucrează la o instituție din subordinea ministerului pe care ea îl conduce de ieri, cel al Educației. Este vorba de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, unde este angajat ca expert.

Potrivit declarației lui de avere, Mihai Cezar Hâj a câștigat la UEFISCIDI 73.000 de lei (aproximativ 6.100 de lei pe lună) și încă 30.800 de lei (aproximativ 2.570 de lei pe lună) de la o firmă din Baia Mare, specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business. Cu ambele a încheiat contracte individuale de muncă. De asemenea, el a mai încasat circa 50.000 de lei din 3 contracte civile de consultanță.

La rândul său, noul ministru al Educației, Ligia Deca, a încasat anul trecut peste 150.000 de lei ( 12.800 lei pe lună) ca indemnizație de consilier prezidențial  și 7.550 de lei în calitate de cadru didactic asociat la SNSPA.

Cei doi soți au în conturi circa 75.000 lei și aproximativ 55.000 de euro. Au și credite, de peste 800.000 de lei și aproape 6.000 de euro, unele dintre ele având scadența în 2045, conform g4media.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dl jurnalist,de ce nu comunicati si cat de Hozii sunt si ce pregatiri au .Acesti ministri ai guvernului Ro.
0
0
Confiscat tot preventiv si dat inapoi leu cu leu in functie de cat se poate justifica
9
0
Povesti; n-am auzit de nimeni in 33 de ani sa fie intrebat de unde are bunurile si banii, daca ii poate justifica legal si sa se inceapa o ancheta cu privire la celebrele in comunism venituri ilicite; in capitalism, cel putin in cel de la noi, veniturile nejustificate sunt perfect acceptabile si la fel de legale ca si cele obtinute incalcand legile; de aia nu mai pot de bine toti hotii si toti infractorii multi din politica sau cu legaturi in politica
11
1
Cu toti .
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510