REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.4° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
31.4° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Cât de des merg românii la medic în raport cu ceilalți europeni

Cât de des merg românii la medic în raport cu ceilalți europeni

A.F. 1 septembrie 2023 | 00:00 196

Un raport publicat luna aceasta de Eurostat arată că, în privinţa numărului de medici, România se situează în media regiunii, fiind pe locul 19, din 27 de state membre ale Uniunii Europene. Clasamentul a fost realizat în funcţie de numărul de medici în activitate raportat la 100.000 de locuitori. Un alt raport publicat de biroul statistic al UE oferă situaţia vizitelor la medici, România situându-se spre coada clasamentului.

Cat de des merg romanii la medic in raport cu ceilalti europeni

Ultimele date oferă situaţia din 2021, an marcat încă de pandemia de Covid-19, care a redus capacitatea sistemelor medicale de a oferi servicii medicale pacienţilor obişnuiţi.

Astfel, în România, numărul mediu de consultaţii pe locuitor a fost de 4,9 în 2021, în creştere faţă de 2020 (4,6 consultaţii, în medie), dar sensibil sub nivelul din 2019 (5,3 consultaţii), când nu exista pandemie.

La acest capitol, România se situa, în 2021, pe locul 17 din 27 de state membre, între Italia (5,3 consultaţii/locuitor) şi Luxemburg (4,8 consultaţii).

Cele mai multe consultaţii au fost în Slovacia (11 consultaţii/locuitor), Germania (9.6) şi Ungaria (9,5), iar cele mai puţine în Suedia (2,3), Grecia (2,7) şi Portugalia (3,5).

Datele Eurostat arată o scădere a numărului de consultaţii medicale în 2020 şi 2021 în majoritatea statelor din UE, inclusiv România, din cauza pandemiei, scrie stiripesurse.ro.

Datele oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că numărul de medici – categorie care nu îi include pe stomatologi – din România era în 2021 de 68.760, ceea ce înseamnă circa 360 medici/100.000 de locuitori.

În UE, în 2022 existau 1,82 milioane de medici în activitate, din care cei mai mulţi (377.000, echivalent cu 21% din numărul total de medici din UE) activau în Germania.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513