Cătălin Botezatu a început să se afișeze cu constănțeanca Alexandra Doicescu
Cătălin Botezatu a început să se afișeze cu constănțeanca Alexandra Doicescu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFiica unei cunoscute avocate din Constanța, iubita lui Cătălin Botezatu?! Alexandra Doicescu, fiica avocatei Mirela Doicescu, a fost, în ultima perioadă, în compania lui Cătălin Botezatu. Alexandra are mai multe fotografii postate pe Instagram cu designerul, iar gurile rele spun că cei doi ar forma o relație. Contactată de reporterul Replica pentru un punct de vedere, Alexandra nici nu a confirmat, nici nu a informat zvonul.
Alexandra Doicescu, din Constanța, este un manechin cunoscut în domeniul pe care-l practică. De fapt, moda este mai mult o pasiune pentru că Alexandra nu vrea să facă din asta o carieră. A terminat medicina si se pregătește intens pentru susținerea licenței, care va avea loc în septembrie. Până atunci, Alexandra se simte bine și se distrează în compania lui Cătălin Botezatu. Cei doi petrec mult timp împreună, iar asta denotă și din fotografiile pe care Alexandra le postează pe Instagram.
Este, oare, constănțeanca noastră într-o relație cu designerul? "Nici nu confirm, nici nu infirm", a declarat, pentru Replica, Alexandra.
Aceasta ne-a spus că l-a cunoscut pe Bote în urmă cu un an, însă nu a dorit să ne dezvăluie daca formează un cuplu.
Alexandra stă la Constanța, dar urmează să se mute la București, în câteva luni: „În septembrie am licența, in Reumatologie, apoi rezidențiatul. Mă voi muta la București"
Viitorul medic vrea să-și deschidă o clinică medicală la Constanța, însă proiectul merge mai greu. "Este un proiect greu, clădirea e pe mai multe niveluri", ne-a mai spus Alexandra.
La 25 de ani, Alexandra provine dintr-o familie bună, cu tatăl medic, mama și frații avocați. Cu toții i-au insuflat valorile de care orice tânăr are nevoie pentru a urma un drum în viață drept și corect. Alexandra Doicescu a fost semifinalistă la concursul Miss Univers România.
Este pasionată de modă, are experienţă în modelling și a defilat pe marile scene ale lumii. A fost de două ori la Paris, la Fashion Week, cu Cătălin Botezatu, la Atena, a apărut pe două coperți de reviste din Franța, a defilat și în România pentru Bote, dar a avut alte preocupări, precum studiul și activitățile caritabile. Urmează să-și deschidă o clinică medicală la Constanța. A terminat Medicina, în septembrie va susține licența, apoi rezidențiatul, și se va muta la București.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News