Cătălin Drulă îi face securiști pe Ciucă, Ciolacu și Hunor: Dacă o singură taxă crește, să demisioneze
Cătălin Drulă îi face securiști pe Ciucă, Ciolacu și Hunor: Dacă o singură taxă crește, să demisioneze
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele interimar al USR Cătălin Drulă a afirmat că, în cazul în care creşte o singură taxă în acest an, atunci „guvernul securisto-socialist trebuie să-şi dea demisia”. „Coaliţia sărăciei se întâlneşte astăzi ca să schimbe sistemul de impozite.
Cătălin Drulă
Dacă o singură taxă creşte, guvernul securisto-socialist trebuie să-şi dea demisia. În sfârşit Iohannis are ocazia să urmărească cu atenţie şi îngrijorare şi să trimită acasă acest executiv al falimentului”, a scris Cătălin Drulă, luni pe Facebook, potrivit stiripesurse.ro.
Liderii coaliţiei se reunesc, luni, la ora 18.00, la Palatul Victoria, în şedinţă. Coaliţia aşteaptă de la Ministerul Finanţelor, în maximum o săptămână, analiza privind modificările la Codul Fiscal care ar urma să intre în vigoare începând de anul viitor, precum şi alte măsuri care vor fi luate de Executiv, în partea a doua a anului, pentru a combate efectele creşterii inflaţiei. Liderii politici vor discuta şi despre stadiul implementării PNRR.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat luni, despre dorinţa PSD de a se introduce o cotă progresivă, că Liviu Dragnea a încercat doi ani de zile să schimbe cota unică, şi ceea ce face acum „este aceeaşi meteahnă”, iar „PSD merge în aceeaşi direcţie”, El a mai spus că pentru PNL este o linie roşie faptul că nu se vor introduce taxe şi impozite noi, încă de la formarea coaliţiei.
În schimb, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat, luni, la Parlament, despre discuţiile privind impozitarea progresivă versus cota unică, că o decizie se va lua numai după consultarea partenerilor sociali şi a mediului de afaceri, el arătând că în România, munca e impozitată mult prea mult, faţă de impozitarea capitalului. Despre afirmaţiile liderilor PNL că nu renunţă la cota unică, Ciolacu a spus că aceştia folosesc un slogan şi a menţionat că nu va fi de acord cu o mărire a TVA.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News