Cazanciuc: Pe fondul crizei sanitare s-a adâncit şi o altă criză - una a încrederii
Cazanciuc: Pe fondul crizei sanitare s-a adâncit şi o altă criză - una a încrederii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCriza SARS-CoV-2 a dus la o "criză a încrederii" în instituţii, apreciază preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, într-un mesaj video transmis în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR).
Robert Cazanciuc
"Până de curând, societăţile democratice actuale lăsau impresia că rezonează din ce în ce mai slab cu ideile de identitate naţională, de drapel şi ţară, îmbrăţişând mai degrabă o perspectivă globalistă. Criza prin care trecem ne-a reamintit că trebuie să menţinem statele puternice. Fără state puternice, fără state capabile să stea pe propriile picioare şi fără parteneri internaţionali la care solidaritatea şi sprijinul reciproc sunt valori reale, avem doar forme fără fond. Din păcate, pe fondul crizei sanitare s-a adâncit şi o altă criză - este vorba de o criză a încrederii, care duce la pierderea legitimităţii instituţiilor", a afirmat Cazanciuc, scrie Agerpres.
El s-a adresat, în acest context, corpului diplomatic român.
"Cred că misiunea dumneavoastră este să transformaţi dorinţa şi strigătul de ieri şi de azi al multora dintre români 'Vreau o ţară ca afară!' într-o Românie mai bună", a spus preşedintele interimar al Senatului.
În finalul intervenţiei sale, a prezentat macheta unei aeronave.
"Zilele trecute am primit vizita echipajelor care în urmă cu 10 ani au pilotat avioanele celui mai mare pod aerian de după cel de-al Doilea Război Mondial, care au adus acasă peste 700 de români din Tripoli. Am primit din partea lor acest Spartan, un cadou care vă aparţine deopotrivă şi dumneavoastră", a spus Cazanciuc personalului consular român.
RADR are loc, anul acesta, în mare parte online, din cauza pandemiei SARS-CoV-2, de luni până miercuri. Invitaţi ai evenimentului sunt ministrul Afacerilor Externe al Regatului Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Coreea, Kang Kyung-wha, ministrul Afacerilor Externe al Regatului Spaniei, Arancha Gonzalez Laya, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News