Cazul bebeluşului mort de la Cobadin, încă neelucidat
Cazul bebeluşului mort de la Cobadin, încă neelucidat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSe aşteaptă analizele de la INML
Se aşteaptă analizele de la INML
Poliţiştii constănţeni încă nu pot stabili cu exactitate încadrarea juridică a faptei în privinţa tinerei de 19 ani, din Cobadin, cercetată momentan pentru pruncucidere. Medicii legişti au efectuat necropsia în privinţa fătului, pe care tânăra l-a ascuns într-o anexă a casei, neprielnică vieţii unui nou-născut, în urma căreia au stabilit că copilul s-a născut la termen. Însă legiştii nu au putut stabili dacă copilul s-a născut viu sau mort, motiv pentru care cazul a ajuns Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, unde, pe baza rezultatelor examenului patologic, se va elucida şi acest aspect. Dacă se va stabili că copilul s-a născut mort, tânăra va fi absolvită de orice vină. În schimb, dacă legiştii de la Mina Minovici vor stabili că bebeluşul a fost născut viu şi a decedat din cauza mamei, aceasta va fi acuzată, după caz, ori de pruncucidere, dacă într-adevăr, fata ar fi suferit un şoc cauzat de naştere, ori de omor. Reamintim că în urmă cu câteva zile, tânăra din Cobadin a ajuns la spitalul din Medgidia, din cauza unor stări febrile, după care a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa. Medicii au stabilit că fata născuse recent, deşi ea nu recunoştea acest lucru.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News