CCR a dat verdictul în cazul modificării legii privind infracţiunile asimilate celor de corupţie
CCR a dat verdictul în cazul modificării legii privind infracţiunile asimilate celor de corupţie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCurtea Constituţională a României (CCR) a constatat că modificarea conţinutului normativ al unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, în sensul condiţionării săvârşirii acesteia de obţinerea numai pentru sine şi numai de foloase materiale necuvenite, încalcă dispoziţiile din Constituţie privind statul de drept, iar modalitatea de incriminare a faptelor de corupţie trebuie să respecte cerinţele expres stabilite prin acte internaţionale, notează Agerpres.
Plenul CCR a discutat, în şedinţa de marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct.1 din Legea pentru modificarea şi completarea art.12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său.
În urma deliberărilor, Curtea, cu unanimitate, a admis obiecţia şi a constatat că dispoziţiile articolului unic şi legea în ansamblul său sunt neconstituţionale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News