REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
24.9° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Ce afaceri au făcut marii procesatori de lapte anul trecut

Ce afaceri au făcut marii procesatori de lapte anul trecut

Ana Maria LIPAN 29 iulie 2023 | 00:00 246

Într-un an în care piața laptelui de consum a sărit de pragul de 2 miliarde de lei conform datelor Euromonitor, după o creștere de 13,8% în valoare și 1,2% în volum, cei mai mari 14 jucători din piață au raportat afaceri cu până la 70% mai mari și marje ale profiturilor de până la 8%. Cu un an în urmă au fost și marje de 23%, informează economica.net. 

Ce afaceri au facut marii procesatori de lapte anul trecut

Albalact, Covalact, Dorna Lactate și Lactate Harghita, patru dintre companiile care fac parte din grupul francez Lactalis și care au ca obiect de activitate fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, au raportat anul trecut afaceri cumulate de peste 1,6 miliarde de lei, cu 21,6% mai mari decât cu un an în urmă.

Dintre toate aceste companii, Albalact a depășit pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri, după o creștere de aproximativ 27% a rulajului net și cu 21% a profitului net. Compania are o marjă a profitului de 2%.

La rândul său, Covalact a raportat afaceri de 261,8 milioane de lei cu 9% peste 2021, însă a devenit neprofitabilă (minus 205.000 de lei) față de un profit de 5,8 milioane de lei în 2021.

Rulajele Dorna Lactate au crescut și ele cu 16%, până la 212,5 milioane de lei, compania devenind profitabilă, cu un plus net în valoare de 1,2 milioane de lei față de o pierdere de 4,4 milioane de lei în 2021.

Nu în ultimul rând, Lactate Harghita a avut afaceri de 55,9 milioane de lei, cu 7% peste 2021 și 5% marjă de profit.

Din grup mai face parte și Rarăul S.A. dar această companie nu și-a raportat până la publicarea acestui articol rezultatele financiare pe site-ul ANAF. În 2021, compania a avut afaceri de 127,3 milioane de lei.

Grupul Lactalis deține în România companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Rarăul, Lactate Harghita, Lactalis România, Parmalat România și Lactalis Logistic și reunește peste 2.300 de angajați, șapte branduri românești (LaDorna, Albalact, Covalact, Zuzu, Fulga, Rarăul, Poiana Florilor) – inclusiv mărci regionale (precum Friss, comercializat în județele Harghita și Covasna) – și branduri internaționale (President, Galbani, Santal).

Amintim că în iulie 2020, grupul Lactalis a anunțat închiderea unităților de producție Floreni și Vatra Dornei din cadrul societății Dorna Lactate, urmare a unui proces de eficientizare. Brand-ul LaDorna și societatea Dorna Lactate și-au continuă, însă, existența în România, iar portofoliul de lactate LaDorna a fost preluat de  celelalte fabrici românești ale grupului.

Ca și în 2021, al doilea cel mai mare procesator de lactate din România este Danone, cu afaceri de 932,8 milioane de lei anul trecut, cu 35% peste 2021 și o marjă de profit de 1% raportat la cifra de afaceri.

Nu în ultimul rând, Fabrica de Lapte Brașov, parte a Grupului Hellenic Dairies și producătorul brandului Olympus, a terminat 2022 cu afaceri de 749,3 milioane de lei, cu 25% peste 2021, și o marjă de profit de 4%, după ce a ajuns la profit net de 27,8 milioane de lei, față de 5,3 milioane de lei în 2021.

Cum au evoluat afacerile companiilor românești
Deși topul celor mai importanți procesatori din industria lactatelor este dominată de branduri internaționale, există și câțiva jucători locali care și-au făcut loc printre cei mai mari.

Simultan, cel mai mare procesator de lapte cu capital autohton, deținut de antreprenorul Florin Herbai, a raportat anul trecut, potrivit datelor Ministerului de Finanțe, afaceri de 440,3 milioane de lei, cu 40% peste 2021. Compania și-a majorat profitul net cu aproximativ 84%, până la 36,3 milioane de lei ceea ce înseamnă că a avut o marjă de profit net de 8%.

Urmează Carmo-Lact-Prod, business-ului familiei Neagoș (Ioan și Alin) și al lui Eugen Creosteanu, potrivit termene.ro. Compania care fabrică sub brandul Monor într-o unitate de procesare în localitatea Monor, Bistrița Năsăud, a raportat anul trecut afaceri de 209,4 milioane de lei, cu 32%peste 2021 și un profit net de 8,8 milioane de lei, cu 91% peste 2021, ceea ce reprezintă o marjă de 4% din cifra de afaceri.

De asemenea, Prodlacta S.R.L., afacerea familiei Selegean (Cristian și Teodora) din Arad, potrivit termene.ro a avut rulaje de 142,7 milioane de lei, cu 34% mai mult decât anul anterior și un profit net de 2,1 milioane de lei, cu 241% peste 2021. Compania a avut o marjă de profit de 1%.

Nu în ultimul rând, producătorul de brânzeturi Mirdatod a familiei Todoran a înregistrat în 2022 afaceri de 112,4 milioane de lei, cu 70% mai mult decât anul trecut. Dintre toți procesatorii, Mirdatod a avut și cea mai mare creștere a profitului net. Producătorul a avut profit de 22,4 ori mai mare decât în 2021, ajungând la o marjă de profit de 6%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699