Ce au făcut ploile în agricultură: producţia de grâu scade, dar suntem campionii UE la creşterea celei de floarea soarelui
Ce au făcut ploile în agricultură: producţia de grâu scade, dar suntem campionii UE la creşterea celei de floarea soarelui
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterestsursa foto: economica.net
Precipitaţiile abundente din ultima vreme, precedate de temperaturi ridicate au mai redus din entuziasmul specialiştilor UE care prognozau pentru România producţii record pentru grâu, de peste patru tone la hectar. Am putea deveni însă campionii UE din punct de vedere al creşterii producţiei la hectar la floarea soarelui.
Cu un randament estimat de 4 tone de grâu la hectar, fermierii români ar fi putut bate anul acesta un nou record la producţie, anunţau specialiştii Comisiei Europene în raportul lor privind producţia agricolă a UE din luna aprilie. Noile estimări readuc însă producţia de grâu sub pragul de 4 tone la hectar, deşi culturile arată încă foarte bine.
În schimb, veştile sunt mult mai bune pentru floarea soarelui. Potrivit ultimei prognoze, producţia ar putea urca anul acesta la 1,79 de tone la hectar, cu 32,2% mai mult decât anul trecut. Ar fi cea mai mare creştere de randament la hectar pentru un stat membru, înaintea Austriei pentru care se prognozează un plus de 30,5% şi a Bulgariei (plus 21,9%), potrivit economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News