Ce pensie are tatăl lui Matei Dima, fostul director general al DRDP Constanța
Ce pensie are tatăl lui Matei Dima, fostul director general al DRDP Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMarin Dima, fostul director general al DRDP Constanța și administrator al Registrului Auto Român, are o pensie de circa 8.000 de lei pe lună, și asta doar pentru activitatea de la compania de drumuri. Pensionarul Dima, care și-a ținut secret până în ultima clipă salariul de la DRDP, mai câștiga în paralel și peste 12.000 de lei de la RAR.
Marin Dima a fost director general al DRDP Constanța în perioada iunie 2012- decembrie 2020, iar în ultimii ani de activitate și-a ținut secret salariul de la compania de stat.
Însă ultima sa declarație de avere, completată la plecarea și din conducerea celeilalte entități de stat pe care o conducea, Registrul Auto Român, ne poate face o idee despre cât de bănos a fost mandatul său de la DRDP.
Soția lui Marin Dima are o pensie de 1.500 lei pe lună
Marin Dima a raportat pentru 2021 o pensie de la DRDP Constanța de 95.652 lei, ceea ce înseamnă aproape 8.000 de lei net pe lună. În paralel, Dima a încasat și o indemnizație de 147.044 lei, ca membru al Consiliului de Administrație de la Registrul Auto Român, adică alți mai bine de 12.200 lei pe lună.
Conform ultimei sale declarații de avere, Marin Dima are un teren de 775 mp în Eforie Nord și încă unul de 5.000 mp în Tuzla, precum și o vilă de 288 mp în Eforie Nord. În 2021 și-a cumpărat un Peugeot 2008, iar în conturi avea peste 80.000 de lei, aproape 113.000 de euro și peste 21.300 de dolari. În comparație cu cei peste 20.000 de lei pe care îi câștigă Marin Dima, soția sa Marlen contribuie la veniturile casei cu o pensie aproape simbolică, de 1.500 de lei pe lună.
BRomania, fiul lui Dima
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News