Ce porecle au aleşii neamului
Ce porecle au aleşii neamului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSă ne amuzăm pe seama lor
Să ne amuzăm pe seama lor
Abramburica, Buldogul, Prostănacul, Guzganul rozaliu, Micul Titulescu sau Nuţi. Sunt câteva din poreclele politicienilor cu care ne-am obişnuit din vechiul Parlament. Nici o grijă! Vom auzi de ele şi în următorii patru ani, plus alte câteva noi, arată Realitatea TV, care a făcut o scurtă prezentare a posesorilor de porecle. Micul Titulescu - aşa îl alinta Năstase pe Victor Ponta. Prin 2002, Adrian Năstase a remarcat că Ponta seamănă din profil cu Nicolae Titulescu şi de atunci a devenit "micul Titulescu". Astăzi, micul Titulescu are câte ceva în palmares - a câştigat al treilea mandat de deputat şi este premier pentru a doua oară. Micul Titulescu va fi în continuare coleg cu Ecaterina Andronescu, căreia i-a rămas porecla "Abramburica", după ce în primul mandat de ministru al învăţământului ar fi "abramburit" tot sistemul de învăţământ. Mircea Geoană va purta în continuare pe holurile Parlamentului porecla "Prostănacul", ştampila pe care Iliescu i-a lipit-o pe frunte şi de care încă n-a scăpat. Îi vor face concurenţă, la Senat, "Buldogul" Blaga şi "Mireille Mathieu" cum i se spune liderului PNL, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, de pe vremea când prefera tunsoarea în stilul cunoscutei cântăreţe de origine franceză. Toţi vor păli însă în faţa celui care din prima zi a captat atenţia tuturor - Războinicul Luminii, Jiji, Oierul, Latifundiarul din Pipera, zis şi Gigi Becali, anunţă Realitatea TV.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News