REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.8° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
31.8° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Ce să mănânci la micul dejun ca să scazi nivelul colesterolului

Ce să mănânci la micul dejun ca să scazi nivelul colesterolului

A.F. 11 mai 2023 | 00:00 403

Deşi iniţial este asimptomatic, creșterea excesivă şi timp mai îndelungat a nivelului de colesterol din sânge și din vasele de sânge poate provoca complicaţii medicale potenţial periculoase pentru persoana respectivă.

Ce sa mananci la micul dejun ca sa scazi nivelul colesterolului

De aceea, medicii atrag atenţia că în special „colesterolul rău” (LDL) se acumulează în arterele care alimentează cu sânge mușchiul cardiac, ducând la perturbări serioase ale activităţii cardiovasculare. Potrivit statisticilor, colesterolul crescut este asociat cu un risc de 68% de deces prematur.

Ateroscleroza, insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, infarctul sau accidentul vascular cerebral – sunt cele mai grave complicaţii la care poate duce în timp colesterolul crescut.

Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a realizat o listă cu alimentele care ajută la ţinerea sub control a colesterolului rău (LDL) şi recomandă ca cel puţin un produs să fie consumat la micul dejun.

Alimente de consumat la micul dejun

În primul rând, medicii recomandă consumul de pâine integrală. Potrivit experţilor, în caztul persoanelor cu colesterol crescut, acest tip de pâine este de preferat datorită conţinutului mare de fibre, care absoarbe grăsimile din intestine, excretate ulterior prin fecale.

De aceea, pentru a reduce activ nivelul de colesterol rău, este necesat consumul zilnic a 5-10 grame de fibre solubile. De asemenea, medicii recomandă orzul şi ovăzul, care au o eficienţă sporită pentru dizolvarea din tractul digestiv a colesterolului cu densitate scăzută.

Experții de la Clinica Mayo avertizează că pot apărea unele modificări periculoase la nivelul inimii în legătură cu creșterea nivelului de colesterol în sânge.

Nivelul ridicat de colesterol afectează viaţa de zi cu zi, un semnal de alarmă fiind oboseala care apare rapid în timpul activităților zilnice. În plus, alte simptome alarmante sunt:

  • durerile în piept
  • greața
  • lipsa de aer
  • dureri în gât, maxilar, abdomenul superior
  • dureri de spate
  • amorțeală sau răceală la nivelul extremităților.

Valorile de colesterol în sânge

Cele patru valori se măsoară în miligrame pe decilitru și se încadrează în următorii parametri:

Colesterol total – valori bune: < 200 mg/dl, valori la limită: 200 – 239 mg/dl, peste limita normală: > 240 mg/dl;
LDL: valori bune: < 100 mg/dl, valori la limită: 120 – 159 mg/dl, peste limita normală: > 160 mg/dl;
HDL: valori bune: > 60 mg/dl, valori la limită: 40-50 mg/dl, peste limita optimă: < 40-50 mg/dl;
Trigliceridele: valori bune: < 149 mg/dl, valori la limită: 150 – 199 mg/dl, peste limita optimă > 200 mg/dl.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768