Ce se întâmplă cu împrumutul de 60 milioane lei pentru cele 100 de străzi din Mangalia - clarificări
Ce se întâmplă cu împrumutul de 60 milioane lei pentru cele 100 de străzi din Mangalia - clarificări
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul Local Mangalia a aprobat, la sfârşitul lunii trecute, proiectul de hotărâre privind contractarea unei finanţări rambursabile pentru realizarea lucrărilorde modernizarea peste o sută de străzi din Mangalia, a Casei de Cultură şi cinematograful "Pescăruş". Reprezentanţii Primăriei Mangalia au stabilit că, pentru realizarea investiţiei este necesar un împrumut de peste 60 milioane de lei, pe o perioada de 12-15 ani, astfel încât să nu existe nici o presiune asupra bugetului local, după cum a explicat edilul municipiului.
Precizările primarului Cristian Radu au venit în contextul în care opoziţia a criticat vehement iniţiativa, afirmând că astfel va fi împovărat bugetul municipiului şi că totul se va răsfrânge asupra cetăţenilor, existând temeri că vor fi mărite taxe şi impozite. Radu i-a contrazis, declarând, de asemenea, că: "Potrivit unui calcul simplu, o stradă nu poate fi asfaltată niciodată din banii încasaţi din taxele şi impozitele plătite de locuitorii acelei străzi. De aceea, orice Primărie are nevoie de surse externe, cum ar fi fonduri UE, guvernamentale sau împrumuturi". "Oraşul nostru are nevoie de investiţii astăzi, nu mâine, şi stă în puterea noastră, a Consiliului Local, a cetăţenilor de fapt, să le facem în termene scurte, rezonabile. Mangalia nu este la primul împrumut contractat, având deja în derulare un credit din anul 2006. Mai mult, Municipiul Mangalia a fost unul dintre pionierii finanţării investiţiilor prin împrumut cu obligaţiuni, emiţând în anul 2001 obligaţiuni pentru amenajarea aleii pietonale aferentă falezei în zona sudică a zonei urbane şi pentru demararea lucrărilor de construire a sălii de sport a Liceului Callatis. Împrumutul nu va avea un impact negativ asupra locuitorilor, nu vor creşte taxele şi impozitele locale", a mai spus Radu.
Proiectul a fost votat, dar, chiar şi acum, există nelămuriri şi critici pe acest subiect. În plus, la Primăria Mangalia a fost înregistrată o solicitare de clarificare a mai multor aspecte legate de acest împrumut, mai exact privind procedura de achiziție publică de servicii de acordare credit în valoare de maxim 60.341.185 lei, în vederea finanțării obiectivelor de investiții de interes local. Răspunsul poate fi consultat AICI!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News