Ce se întâmplă cu reabilitarea spațiilor de joacă pentru copii din Constanța
Ce se întâmplă cu reabilitarea spațiilor de joacă pentru copii din Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMunicipalitatea face o achiziție publică pentru „Serviciul de asistență tehnică/dirigenţie de şantier pentru urmărirea execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanţa” ETAPA 1 – 36 LOCAȚII”. Cei interesați pot depune oferte până la data de 20 aprilie a.c.
Proiectul privind reamenajarea locurilor de joacă existente şi aducerea la standarde europene, se înscrie în cadrul programelor cu impact de ordin social, având în vedere principalul segment de populaţie căruia îi este destinat, respectiv părinţi şi copii, dar şi din considerente ce vizează conceptul de dezvoltare urbană integrată.
Contractele de lucrări vor fi atribuite în mai multe etape, în funcţie de finalizarea procedurilor de eliberare a autorizaţiilor de construire, iar în etapa I sunt incluse 36 locații grupate în 4 loturi.
În scopul derulării lucrărilor în condiții de calitate este necesară achiziţionarea de către Primăria Municipiului Constanţa a serviciului de asistență tehnică/dirigenţie de şantier pentru urmărirea execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii “ Reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanţa” – ETAPA 1 pentru 36 de locații.
Prețul estimat este de 47.110,70 lei fără TVA.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News