REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
19.4° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Ce spun parlamentarii despre decizia CCR cu privire la masca de protecție

Ce spun parlamentarii despre decizia CCR cu privire la masca de protecție

Replica API 17 februarie 2022 | 14:44 746

Judecătorii Curții Constituționale a României au decis că instituirea obligativității măștii de protecție în spațiul public a fost neconstituțională. Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 15 februarie a.c., cu unanimitate de voturi, fiind vorba despre un articol cuprins în legea care reglementează impunerea restricțiilor pe durata pandemiei, în baza căreia se reglementează inclusiv purtarea măștii de protecție în spațiile deschise. De menționat este și faptul că decizia CCR va avea efecte abia după ce va fi motivată de judecători și publicată în Monitorul Oficial.

Alba-neagra cu măștile de protecție

În timp ce tot mai multe state europene renunță la restricții și obligativitatea purtării măștilor în spațiile publice închise și deschise, autoritățile din România joacă alba-neagra. Dacă până zilele trecute românii erau obligați să poarte mască de protecție atât în spațiile publice deschise, cât și în cele închise, o decizie a Curții Constituționale vine și dă totul peste cap. Mai exact, este vorba despre decizia judecătorilor Curții Constituționale din România care au decis că instituirea obligativității măștii de protecție în spațiul public deschis a fost neconstituțională. Cu alte cuvinte, masca nu ar fi trebuit purtată și pe stradă.

Trebuie înțeles faptul că Hotărârea Guvernului prin care a fost impusă obligativitatea măștii în spații publice nu este, însă, neconstituțională pentru că purtarea măștii ar încălca legea fundamentală, ci pentru că guvernul nu a obținut avizul, altfel consultativ și nu obligatoriu, al Consiliului Legislativ.

Ce spune Curtea Constituțională a României

„În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au transmis reprezentanții Curții Constituționale. Raed Arafat

Ce spune Raed Arafat despre decizia CCR

Raed Arafat, Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne și Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că este vorba despre o problem procedural, iar până la publicarea în Monitorul Oficial, măsurile vor rămâne valabile. Trebuie reamintit faptul că decizia CCR se referă la purtarea măștilor în spațiile publice deschise, dar în spațiile închise rămâne valabilă. Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

Amenzile pentru masca de protecție ar putea fi anulate în instanță

O veste bună pentru români este faptul că decizia CCR ar putea avea consecințe și în plan juridic. Astfel, toate amenzile care au fost acordate pentru nepurtarea măștii de protecție în spațiile publice și contestate ar putea fi anulate în instanță. Remus Negoi

Ce spun parlamentarii constănțeni despre decizia CCR

Contact de către reprezentanții Replica de Constanța, Remus Negoi a declarat că decizia CCR este una politică. ,,Este o decizie mai mult politică pentru că a apărut foarte târziu decizia aceasta și nu înțeleg de ce a fost luată după 2 ani, atunci înțelegeam să fie pusă în practică. Mi se pare un instrument politic pe care ceilalți care erau împotriva purtării măștilor de protecție îl pot folosi ca o retorică. Nu înțeleg decizia aceasta, dar deciziile CCR-ului trebuie să le respectăm și să le punem în aplicare”, a declarat Remus Negoi, senator USR Constanța.

Mircea Banias

,,Nu purtarea măștii în sine este problema, cât modul în care a fost adoptată această hotărâre. Părerea mea și speranța este că ne îndreptăm către sfârșitul pandemiei și cred că, în continuare, oamenii responsabili vor purta mască. Faptul că CCR-ul spune că masca este neconstituțională, nu înseamnă că oamenilor le este interzisă purtarea măștilor în spații publice. Cei mai mulți români, după părerea mea, poarta masca pentru că sunt conștienți că masca e bună, nu pentru că îi obligă legea.”, a spus deputatul Mircea Banias, pentru Replica de Constanța.

Cristina Dumitrache

,,Nu mai este niciun alt comentariu de făcut, decât că trebuie respectată această decizie, iar Guvernul trebuie să-și adapteze măsurile astfel încât să țină cont atât de interesul sănătății publice, cât și de a respecta legea.”, a spus Cristina Dumitrache, deputat PSD.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai duceti-va dracu cu masca voastra Arafat &company
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303