REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Ce subiectele s-au dat la BAC, sesiunea de toamnă

Ce subiectele s-au dat la BAC, sesiunea de toamnă

Victor ROTARU 16 august 2023 | 08:04 1368

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat a început miercuri, 16. august a.c. și au fost înscriși peste 33.900 de candidaţi, potrivit Ministerului Educaţiei.Conform calendarului, joi, urmează proba obligatorie a profilului, iar vineri, 18 august, se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării. Luni, 21 august, va avea loc proba la Limba și literatura maternă, absolvenții clasei a 12-a urmând să afle primele rezultate, înainte de contestații, pe 25 august.

Ce subiectele s-au dat la BAC, sesiunea de toamna

Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidaţi provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Probele scrise se vor desfăşura în 137 de centre de examen, după următorul calendar: 16 august: Limba şi literatura română - proba E.a); 17 august: Proba obligatorie a profilului -proba E.c); 18 august: Probă la alegere a profilului şi specializării - proba E.d); 21 august: Limba şi literatura maternă - proba E.b). Probele de evaluare a competenţelor (lingvistice şi digitale) au fost echivalate /recunoscute în perioada 7 - 11 august.

Afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, va avea loc în data de 25 august, până la ora 12,00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 - 18,00, atât în format standard/ letric, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (26 - 28 august), vor fi comunicate în data de 29 august.

Reguli de participare

Probele scrise încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30.

Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat (cu maximum două ore), candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană, în baza procedurii emise de Ministerul Educaţiei cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacose, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

În zilele prevăzute pentru desfăşurarea probelor scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi. Numărul va disponibil în perioada 16 - 21 august, astfel: 16, 17 şi 21 august: între orele 8,00 - 16,00; 18 august: între orele 8,00 - 14,00.

Nota minimă de promovare - pentru fiecare probă - este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6 (şase), potrivit agerpres.ro.

Ce au avut de rezolvat candidații la subiectul III?

Absolvenții de liceu au început proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă. Accesul în săli a fost permis de la ora 7:30 și până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației. 

La subiectul II, candidații au primit poezia "S-a spulberat", de Tudor Arghezi, în baza căreia au avut de realizat un comentariu din care să reiasă relația dintre idea poetică și mijloacele artistice. 

La subiectul III, absolvenţii de liceu au avut de realizat un eseu: tema si viziunea despre lume, reflectate într-o operă de Mihail Sadoveanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce sa faca ma cu bacu?sa fie sclav cu 2 lei?sau sa faca o facultate si tot sclav e?pai tinerii pleaca din tara ca aici nu mai au nici un viitor, muncesc degeaba pe nimic aici
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510