Ceartă suburbană între doi PSD-iști, în direct la TV
Ceartă suburbană între doi PSD-iști, în direct la TV
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAurelian Bădulescu, Gabriela Firea, Codrin Ştefănescu
Războiul intern din PSD continuă. După ce Gabriela Firea și-a acuzat propriul partid de sabotaj, Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, şi Aurelian Bădulescu, viceprimarul PSD al Capitalei, au avut un schimb violent de replici, vineri seara, la RTV. Codrin Ştefănescu este unul dintre oamenii fideli lui Dragnea, în timp ce Aurelian Bădulescu este apropiat de Gabriela Firea.
Inițial, cei doi s-au acuzat unul pe celălalt că monopolizează dreptul la cuvânt. În doar câteva minute, însă, nivelul discuției a coborât vertiginos. Codrin Ștefănescu a început să își acuze colegul de partid că e o „trompetă” și că a fost „scos din pălărie” de Gabriela Firea. În replică, Bădulescu a spus că, de fapt, Codrin Ștefănescu ar face urât de la băutură și a amenințat că îi toarnă o ciorbă în cap, cu prima ocazie, scrie ziare.com.
Primarul general al Capitalei îi ceruse, vineri, lui Liviu Dragnea să-l retragă „în cazarmă” pe Codrin Ştefănescu. Gabriela Firea spune că secretarul general adjunct al PSD vrea să-i facă pe consilieri să nu-i mai voteze proiectele în Consiliul General al Primăriei Bucureşti. Ca să-i convingă, social-democratul fidel lui Liviu Dragnea le-ar fi promis funcţii, dar şi alte avantaje. Consilierul PSD Adrian Pavel Marius a confirmat informația. El a povestit că a fost chemat la sediul din Kiseleff, unde Codrin Ștefănescu l-a pus atât pe el, cât şi pe alţi consilieri să semneze o declaraţie împotriva Gabrielei Firea, prin care să se delimiteze de ea. Adrian Pavel Marius a precizat că a refuzat propunerea.
În cearta de la RTV, Codrin Stefaneascu a spus că va cere că Bădescu să fie exclus din PSD și că îi va acorda sprijin pentru a ajunge la șefia PSD București Ecaterinei Andronescu. Aceasta, prezentă în studiou, și-a acoperit față cu mâinile, rușinată de nivelul scăzut al discuției, iar într-o pauză publicitară i-ar fi cerut chiar moderatorului să o lase să plece din emisiune, ca să nu fie nevoită să asiste la scandalul colegilor ei de partid, potrivit Știri pe surse.
Adevărul redă un fragment din cearta celor doi:
Aurelian Bădulescu: Du-te, bă, şi bea un pahar de vin! De la băutură faci aşa. (...) Taci din gură, lasă-mă să vorbesc!
Codrin Ştefănescu: Din ce pălărie te-am scos? Se poartă ca un golan.
Aurelian Bădulescu: Are aerul ăsta de superioritate, nu îl recomandă nimic. Eşti o trompetă, face bătături de la cât vorbeşte.
Codrin Ștefanescu: Nu îți permit! Nu fi nesimțit! Nu te-ai născut viceprimar.
Aurelian Badulescu: Taci și lasă-mă să vorbesc. Îmbârligi pe toată lumea! (...) Am vrut să mă duc și să îi zic: îți pun ciorba în cap, șmechere care ești!
Codrin Ștefanescu: Uitați-vă ce limbaj are… Cum poate fi acest personaj bizar viceprimarul Capitalei? Cum poți să reprezinți tu Bucureștiul, băi? Din ce palarie te-a scos Gabriela Firea? Nu vei mai fi membru PSD!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News