Cel mai popular fost polițist din România, în dilemă, după ce a văzut blocul lipit de pasarela din Mamaia. Video
Cel mai popular fost polițist din România, în dilemă, după ce a văzut blocul lipit de pasarela din Mamaia. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCel mai popular polițist din România, Viorel Teacă, cu un milion de urmăritori pe TikTok, a ajuns, recent pe litoralul românesc. Nu știm de câți ani nu a mai fost în Mamaia, cert este că Teacă a rămas profund impresionat de o arhitectură din stațiunea de lux, una destul de controversată, despre care s-a scris și s-a vorbit mult: blocul construit aproape lipit de pasarelă. Întrebarea lui este... ce s-a construit prima dată? Blocul sau pasarela. Ei bine, îi spunem noi, pasarela.
Viorel Teacă este cel mai popular polițist din România... sau mai bine spus fost polițist. Și-a dat demisia din Poliția Română anul trecut, renunțând și la pensie după ce a lucrat pentru Ministerul de Interne aproape trei decenii. De atunci, însă, își ține la curent fanii cu tot felul de postări utile pe care le face pe pagina sa de Tik Tok. O postare a făcut și de la malul mării, unde a venit împreună cu familia, iar „vedetele” videoclipului sunt pasarela din Mamaia și blocul lipit de aceasta, construit de italienii de la fost Fin.Co.Ge.Ro.
„Bulevardul Mamaia... încercăm să traversăm pasarela. Haideți să vedeți ce încurcătură... Întrebarea mea e următoarea... ce s-a construit prima dată? Blocul ăsta sau pasarela? Ce-au făcut, frate? Mă uit la ăștia în apartament? Le fac cu mâna? Ce facem? Ia uitați-vă cum e! Care e ideea? Uitați cum a fost făcută pasarela. E lipită de bloc. Dacă vreau... hop, am sărit la om în apartament. Întrebare de final: ce a fost construit prima dată, blocul sau pasarela?”, se întreabă Viorel Teacă. Ei bine, pasarela a fost construită prima oară, iar în locul blocului era o parcare.
Video:
Povestea blocului lipit de pasarelă
Clădirea a fost ridicată de fosta Fin.Co.Ge.Ro, cunoscută la nivelul local prin prisma conflictelor juridice pe care le-a avut cu Primăria Constanța, în urma contractului de concesiune a două terenuri din Faleză Nord și strada Mihai Eminescu, încheiate în mandatul lui Gheorghe Mihăieși. Construcția grandiosului complex hotelier Le Rose del Lago, pe care italienii intenționează s-o finalizeze pe malul lacului Siutghiol, zona Cazino, este realizată pe locul unei foste parcări. În decursul anilor, societatea a obținut în instanță autorizările de construcție, de supraetajare sau de modificări ale construcție Fin.Co.Ge.Ro ajungând, astăzi, aproape de etapa finală.
Teoretic, termenul de finalizare a construcției este 2024, însă până atunci italienii vor să-și modifice, din nou, proiectul. Iarăși au mers în instanță, pentru că primăria nu a răspuns afirmativ ultimelor solicitări. Complexul italienilor este situat în „buza” pasarelei pietonale amplasată în centrul staţiunii Mamaia şi face legătura între malul Lacului Siutghiol și zona Cazinoului, situată pe partea cu marea. Precizăm că italienii activează în Constanța sub un alt nume, SC House 3000 Real Estate Investement, aceasta absorbind, în urmă cu câțiva ani, Fin.Co.Ge.Ro.
Autorizația de construire a fost prima dată solicitată, în 2011. Printre solicitanți, doi condamnați în dosarul în dosarul Retrocedărilor
Autorizația de construire a complexului a fost solicitată, prima dată în anul 2011, la câteva luni după ce Curtea de Apel Constanţa a anulat HCLM 302/2009, prin intermediul căreia s-a constatat nulitatea PUZ-ului staţiunii Mamaia. Plângerea în instanţă a fost depusă de fostul director al Inspectoratului de Construcţii Constanţa, Christian Gigi Chiru în august 2010, după ce a găsit mai multe nereguli în aprobarea PUZ-ului, precum lipsa avizelor Ministerului Turismului, MApN, etc.
În 2023, constructorul a cerut o nouă modificare, dar a fost respinsă de municipalitate
Anii au trecut, iar din pricina litigiilor, lucrările la complexul turistic au fost suspendate, fiind reluate în urmă cu câțiva ani. Între timp, constructorul a solicitat o nouă modificare a proiectului care a fost respinsă de Primăria Constanța, motiv pentru care primarul Constanței a fost acționat în instanţă. Italienii vor să oblige primarul la emiterea certificatului de urbanism solicitat în iulie 2023, sub sancţiunea amenzii, dar și obligarea la plata unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON / zi de întârziere pentru întârzierea în emiterea certificatului de urbanism solicitat.
În realitate, proiectul fostei Fin.Co,Ge,Ro, constă în edificarea a 3 corpuri de clădire interconectate prin intermediul unor pasarele. Corpurile A şi C sunt compuse dintr-o suită de unităţi locative, în timp ce corpul B aflat la mijloc, are destinaţia principală de parcare. În ceea ce priveşte derularea proiectului, acesta a fost autorizat, așa cum am spus, iniţial prin A.C. nr.1365 din 15.09.2011, ulterior fiind emisa A.C. nr. 2171 din 27.11.2019 de modificare a proiectului prin supraetajare cu un etaj a cărui suprafaţa nu depăşeşte 20 % din suprafaţa desfăşurată a clădirii. Ambele autorizaţii de construire mai sus indicate au fost emise numai ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti favorabile, generate de refuzurile reprezentanţilor Primăriei Constanţa. În baza celor două autorizaţii astfel obţinute, firma s-a apucat de construit. În prezent, sunt executate fundaţiile pe piloţi aferente acestor două corpuri, precum şi structura de rezistenţă până aproape de ultimul etaj.
Probleme cu terenul...
În iulie 2023 a solicitat emiterea unui certificat de urbanism pentru o serie de modificări la corpurile A şi B ale complexului, societatea precizând că municipalitatea nu și-a manifestat intenția de a oferi un răspuns fie el pozitiv ori negativ. În replică, primăria spune că de la momentul formulării cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii autorizaţiei de construire solicitantul trebuie în mod necesar să îndeplinească condiţia imperativă prevăzută de art.1 din Legea nr. 50/1991, respectiv, să fie titularul unui drept real asupra terenului, care să-i permită obţinerea autorizaţiei de construire. UAT Municipiul Constanţa are calitatea de coproprietar al terenului în suprafaţă de 3.969 mp, iar regulile coproprietarii se opun obţinerii autorizaţiei de construire de către un singur coproprietar. Cererea de eliberare a certificatului de urbanism a fost formulată în mod exclusiv de către societatea House 3000 Real Estate Investement, în nume propriu, deşi autorizaţia iniţială priveşte pe toţi foştii proprietari, fără să existe acordul pentru edificarea construcţiei. În consecinţă, în lipsa ieşirii din indiviziune nu se poate reţine un abuz de drept sau un refuz nejustificat al intimaţilor din prezenta cauză cu privire la poziţia exprimară fată de cererea de emitere a certificatului de urbanism.
În ciuda susținerilor primăriei, înțelegem că sunt mari șanse ca italienii să-și continue nestingheriți investiția de milioane, situată în „buza” pasarelei pietonale, pentru că în cele din urmă, municipalitatea a fost obligată la emiterea certificatului de urbanism. Precizăm că terenul în cauză s-a aflat mult timp sub sechestru, instituirea fiind solicitată în dosarul Retrocedărilor. În februarie 2019, în decizia de condamnarea Curții Supreme, s-a dispus ridicarea sechestrului în cazul mai multor terenuri din Mamaia, printre care și terenul deținut de societatea Rosemberg Imobiliare SRL, asociată a Fin.Co.Ge.Ro, la acea vreme, situat în zona Cazino, exact lângă pasarelă.
Italienii, la un pas să falimenteze Constanța!
Reamintim că, în anul 1999, Romeo Nunzio, împuternicit al firmei italiene Fincogero, a ajuns la Constanța și în împrejurări necunoscute l-a cunoscut pe fostul primar Gheorghe Mihăieși. Din această relație a rezultat un lung litigiu cu Primăria Constanța și un cartier de vile construit, în final, pe banii primăriei de italieni. Inițial era vorba de un proiect de dezvoltare a unor zone cu deschidere la mare (Faleza Nord și Strada Mihai Eminescu). Fincogero a generat o serie de procese civile care s-au încheiat în 2006 cu o decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în favoarea italienilor.
Primăria Constanța trebuie să plătească acum peste 14 milioane de euro. Italienii au construit un cartier pe banii constănțenilor pe care acum îl vând cu milioane de euro. În 2008 cei de la Fin.Co.Ge.RO. s-au apucat de construit, iar primăria nu a reușit să-și onoreze obligațiile, adică nu au asigurat utilitățile și căile de acces.
În 2012, Curtea de Apel Constanţa a dispus „eşalonarea plăţii din titlul executoriu” pe o perioadă de 15 ani, în rate anuale egale, începând cu anul 2013, până cel târziu 30 decembrie ale fiecărui an, fiind vorba de suma de 14.255.558,817 euro, sumă ce va fi achitată la cursul BNR din data plăţii. Ulterior italienii au concesionat creanța către societatea House 3000 Real Estate Investment SRL, Constanța fiind executată, de-a lungul anilor, pentru plata dobânzilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News