REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.1° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
26.1° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Cel mai recent film regizat de Martin Scorsese, selectat la Festivalul de la Cannes

Cel mai recent film regizat de Martin Scorsese, selectat la Festivalul de la Cannes

A.F. 3 aprilie 2023 | 00:00 288

Organizatorii Festivalului de la Cannes au anunţat că au inclus în selecţia oficială din acest an cel mai recent film regizat de Martin Scorsese, "Killers of the Flower Moon", care îi are în distribuţie pe actorii săi fetiş Leonardo DiCaprio şi Robert de Niro, aşteptaţi pe Croazetă pentru cea de-a 76-a ediţie a evenimentului, informează AFP.

Cel mai recent film regizat de Martin Scorsese, selectat la Festivalul de la Cannes

Acest lungmetraj, produs de Apple TV şi care va fi lansat în cinematografe în luna octombrie înainte să devină disponibil pe platforma de streaming a grupului Apple, va fi proiectat la Cannes în data de 20 mai. "Killers of the Flower Moon" este primul film care a fost confirmat pentru cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de la Cannes (16-27 mai), a cărui selecţie oficială urmează să fie dezvăluită la jumătatea lunii aprilie, citează Agerpres.

Martin Scorsese, un legendar regizor american în vârstă de 80 de ani, recompensat cu trofeul Palme d'Or în 1976 pentru filmul "Taxi Driver", nu a mai fost selecţionat la Cannes din 1986, când a participat cu pelicula "After Hours", recompensată cu premiul pentru regie.

"Martin Scorsese şi-a dedicat întreaga viaţă celei de-a şaptea arte, iar Festivalul de la Cannes l-a însoţit în numeroase ocazii", au declarat organizatorii festivalului într-un comunicat. Regizorul american a prezidat juriul de la Cannes în 1998, când i-a înmânat trofeul Palme d'Or cineastului grec Theo Angelopoulos pentru filmul "Eternity and a Day".

Filmul "Killers of the Flower Moon" are o intrigă plasată în Oklahoma anilor 1920 şi spune povestea unor crime în serie, ale căror victime sunt amerindieni. Pelicula îi are în distribuţie pe doi dintre actorii fetiş ai regizorului Martin Scorsese: Robert De Niro, cu care a colaborat pentru a 11-a oară după producţii precum "Taxi Driver", "Raging Bull", "Goodfellas" şi "Casino", şi Leonardo DiCaprio, cu care a lucrat pentru a şaptea oară, după lungmetraje precum "Gangs of New York", "The Aviator", "Shutter Island" şi "The Wolf of Wall Street".

Echipa acestui film urmează să fie prezentă la Cannes în luna mai.

Precedentul film regizat de Martin Scorsese, "The Irishman", nu a fost lansat în cinematografele din Franţa, întrucât producătorul lui, Netflix, a dorit să îl rezerve pentru platforma sa de streaming.

Juriul celei de-a 76-a ediţii a Festivalului de la Cannes va fi prezidat de regizorul suedez Ruben Ostlund, care are în palmares două trofee Palme d'Or, câştigate cu filmele "The Square" şi "Triangle of Sadness".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303