REPLICA ONLINE CONSTANTA

28° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
28° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Cel puţin 20 de morţi în urma atacurilor în valuri ale Rusiei cu rachete în Ucraina

Cel puţin 20 de morţi în urma atacurilor în valuri ale Rusiei cu rachete în Ucraina

A.F. 9 iulie 2024 | 00:00 84

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise, iar peste 50 rănite în urma atacurilor în valuri ale Rusiei cu rachete, luni, în prima parte a zilei, asupra Ucrainei, a anunţat ministrul de interne ucrainean Ihor Klimenko, citat de DPA.

Cel putin 20 de morti in urma atacurilor in valuri ale Rusiei cu rachete in Ucraina

Kievul a fost printre oraşele cel mai grav afectate, alături de Krivoi Rog, în sudul Ucrainei.

Forţele ruse au tras "peste 40 de rachete" de diferite tipuri asupra mai multor oraşe din Ucraina, între care capitala Kiev, unde cel puţin şapte persoane au fost ucise, potrivit unor informaţii preliminare, în timp ce administraţia militară din Kiev a avertizat pe contul său de Telegram cu privire la un atac "masiv" asupra "întregii Ucraine", potrivit AFP şi EFE .

Atacul Rusiei de luni asupra capitalei Ucrainei a fost unul dintre cele mai grave din cei peste doi ani de invazie pe scară largă a Moscovei, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko, pentru Reuters.

Dacă iniţial administraţia militară din Kiev raportase cinci morţi, ulterior bilanţul a crescut la cel puţin şapte morţi şi 15 răniţi, iar bilanţul s-ar putea agrava întrucât în urma atacului a fost puternic avariat spitalul de copii Ohmatdet, autorităţile afirmând că sub dărâmături s-ar putea afla oameni, inclusiv copii.

"Unul dintre cele mai importante spitale pentru copii din Europa" a fost avariat, "există oameni sub dărâmături şi numărul exact al victimelor este în prezent necunoscut", a transmis preşedintele Volodimir Zelenski pe reţeaua de socializare X, postând o înregistrare video cu clădirea avariată. "Rusia nu poate susţine că nu ştie unde cad rachetele sale şi trebuie să fie trasă la răspundere pentru toate crimele sale", a adăugat el.

În afară de Kiev, unde s-au auzit mai multe explozii, au fost lovite "Dnipro, Krivoi Rog, Sloviansk şi Kramatorsk", a precizat preşedintele ucrainean pe contul său de Telegram, denunţând acest nou val de bombardamente al Rusiei, indicând că imobile de locuinţe şi infrastructuri au fost lovite. "Toate serviciile sunt mobilizate pentru a salva cât mai mulţi oameni posibil", a mai transmis el.

"Atac cu rachete! Apărarea antiaeriană a fost activată în regiune. Păstraţi tăcerea informativă. Cerem să nu înregistraţi şi să nu publicaţi pe reţele activitatea apărătorilor noştri. Rămâneţi în adăposturi până la sfârşitul alertei aeriene", a transmis pe contulul său de Telegram Administraţia Militară din Kiev.

Mai multe explozii au zguduit Kievul luni în prima parte a zilei, un nor de fum ridicându-se deasupra centrului oraşului. Primarul capitalei ucrainene a afirmat că fragmente de rachete doborâte de apărarea antiaeriană au căzut în diferite cartiere din centrul oraşului, iar serviciile de urgenţă se îndreaptă la faţa locului. Într-o primă postare, el indicase trimiterea unei ambulanţe în districtul Solomianski, în vestul capitalei, unde se presupunea că ar putea exista victime.

Potrivit Administraţiei militare a capitalei ucrainene, fragmente de rachete au căzut în şase cartiere diferite, între care Solomianski, Dniprovski, Golosiivski şi Şevcenko, iar şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a denunţat un atac "vizând civili şi infrastructuri".

Ultimul atac major asupra Kievului a avut loc pe 12 iunie.

"Atenţie, aviaţia cu rază lungă de acţiune a Federaţiei Ruse a început din nou să tragă cu rachete asupra Ucrainei", a transmis armata poloneză pe reţeaua de socializare X. Polonia, la graniţa cu Ucraina, este unul dintre susţinătorii Kievului.

Forţele aeriene ucrainene au raportat un "atac cu rachete" asupra oraşului Dnipro, în centrul Ucrainei, fără a oferi detalii. De asemenea, au fost activate alerte de raid aerian în întreaga Ucraină. Acestea au indicat că forţele ruse au lansat cel puţin o rachetă Kinjal în timpul atacului.

Departe de Kiev, în regiunea Harkov (nord-est), ţinta unei ofensive ruse din 10 mai, cinci civili au fost ucişi în momentul în care maşina lor a trecut peste o mină amplasată pe un drum forestier, a anunţat luni şeful administraţiei militare din Harkov, Oleg Sinegubov.

Explozia a avut loc "în apropiere de cimitirul nr.17 pe un drum forestier neasfaltat în direcţia satului Ţirkunî", la nord de Harkov, a indicat el pe Telegram, precizând că victimele sunt un bărbat de 53 de ani, două femei de 64 şi respectiv 25 de ani, un băieţel de cinci ani şi un bebeluş de trei luni.

În centru, la Krivoi Rog, oraşul natal al lui Volodimir Zelenski, atacurile ruseşti de luni au făcut cel puţin zece morţi şi 31 de răniţi, a indicat şeful administraţiei militare din acest oraş, Oleksandr Vilkul, potrivit AFP.

"Potrivit datelor preliminare, 10 persoane au fost ucise, 31 de răniţi sunt deja la spital, dintre care 10 sunt în stare gravă", a transmis Oleksandr Vilkul pe Telegram, afirmând că un "atac masiv cu rachete" a lovit o întreprindere industrială din Krivoi Rog, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510