REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.3° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.3° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Cel puţin opt morţi în urma ninsorilor abundente din Japonia

Cel puţin opt morţi în urma ninsorilor abundente din Japonia

Valentina CAMARA 24 decembrie 2022 | 00:00 225

Cel puţin opt decese au fost raportate vineri în Japonia în urma ninsorilor abundente, transmite agenţia DPA care citează postul NHK.

Au fost înregistraţi, de asemenea, cel puţin 45 de răniţi în urma ambuteiajelor create în trafic după câteva zile de ninsori, informează Agerpres.

Regiunile cele mai afectate sunt cele de pe coasta Mării Japoniei şi din Hokkaido, în nordul ţării.

Acumulări importante de zăpadă au fost înregistrate şi în zone în care de obicei ninge puţin, cum ar fi regiunea Shikoku de la Oceanul Pacific, cea mai mică dintre principalele insule ale Japoniei, sau prefecturile Kagoshima şi Kumamoto, unde numeroase autovehicule au rămas blocate în ambuteiaje de câţiva kilometri.

Cursele aeriene au fost, de asemenea, puternic perturbate, iar autorităţile au avertizat că ninsorile vor continua.

Potrivit agenţiei Kyodo, în oraşul Engaru din prefectura Hokkaido, cea mai nordică insulă principală a Japoniei, a fost stabilit un nou record de ninsori în decembrie, cu peste 80 de centimetri de zăpadă într-o perioadă de 24 de ore, până vineri dimineaţă.

Agenţia de Meteorologie din Japonia a anunţat că, potrivit prognozelor, valul de intemperii va continua până luni, deplasându-se din nordul şi estul ţării spre vest, potrivit știripesurse.ro  .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016